Cum s-a născut, de fapt, acordul UE-Mercosur. Dezvăluirile lui John Clarke, negociator timp de un deceniu

Acordul UE-Mercosur rămâne, chiar și după semnarea sa finală, la sfârșitul anului 2024, unul dintre cele mai controversate proiecte comerciale ale Europei. John Clarke, care a condus negocierile agricole din partea Comisiei Europene timp de zece ani, oferă o perspectivă rar de sinceră asupra bătăliilor interne, a rivalităților instituționale și a compromiselor politice care au modelat, în cele din urmă, acest tratat comercial de anvergură.

„80% din negocieri au fost interne”, dezvăluie fostul negociator

John Clarke a fost director la Direcția Generală Agricultură a Comisiei Europene timp de zece ani, funcție în care a condus și negocierile agricole pentru acordul UE-Mercosur. Înainte de acest rol, a fost ambasadorul UE la Organizația Mondială a Comerțului, la Geneva, iar mai devreme a lucrat un deceniu pentru guvernul din Hong Kong — experiență care i-a format, spune el, convingerea că „un comerț deschis reprezintă un bun public”.

Cea mai surprinzătoare mărturisire a lui Clarke privește cine a fost, de fapt, adversarul real în aceste negocieri. „Aproximativ 80% din negocieri s-au purtat cu alte direcții generale ale Comisiei, cu Consiliul, cu Parlamentul și cu grupurile agricole de interes, și doar 20%, poate 15%, cu Mercosur însuși”, a declarat fostul negociator. Practic, cea mai mare parte a bătăliei diplomatice s-a dat în interiorul Bruxelles-ului, nu peste Atlantic.

De ce a durat agricultura mai mult decât orice altceva

John Clarke explică de ce agricultura a blocat acordul UE-Mercosur mai mult decât orice alt capitol de negociere. Asta deși reprezintă doar 1,3% din PIB-ul european. „Fermierii sunt puternici din punct de vedere politic, în aproape fiecare stat membru — pot doborî guverne. Uniunea Europeană și Comisia se tem, practic, de fermieri”, a recunoscut Clarke, cu o francheţe neobișnuită pentru un fost oficial european.

O alianță neașteptată a complicat și mai mult negocierile agricole: fermierii europeni și organizațiile de mediu, în mod normal adversari, s-au unit împotriva acordului. „Fermierii spuneau că nu vor importuri murdare din Mercosur, care să-i submineze prin prețuri mai mici; ONG-urile spuneau că nu vor produse obținute prin defrișare, abuzuri ale drepturilor omului sau standarde de bunăstare animală mai scăzute. Este un cocktail perfect pentru o negociere dificilă”, a explicat Clarke.

Acordul, încheiat inițial în 2019, a trebuit renegociat parțial, între 2021 și 2024, din cauza pandemiei, a schimbărilor de guvern din Argentina și Brazilia, precum și a agendei verzi europene, devenită între timp mult mai sensibilă politic decât fusese cu un deceniu în urmă.

Rivalitatea dintre Hogan și Malmström, „o experiență proastă”

Tensiunile interne au ajuns până la vârful Comisiei Europene, potrivit lui John Clarke. Comisarul pentru Agricultură, Phil Hogan, și comisara pentru Comerț, Cecilia Malmström, „nu au văzut lucrurile la fel” în privința ofertei agricole pentru Mercosur. Chiar și după ce oferta fusese aprobată formal de Colegiul Comisarilor, Malmström continua să-i ceară lui Hogan să mărească cifrele — un comportament pe care Clarke îl descrie drept „destul de neloial procesului”.

Rivalitatea s-a extins și la nivelul negociatorilor-șefi. Clarke povestește un episod tensionat cu omoloaga sa de la Direcția Comerț, Sandra Gallina, prietenă de zeci de ani. „Am avut câteva certuri destul de urâte în fața negociatorilor Mercosur — la un moment dat, Sandra a spus, arătând spre mine și echipa mea: «Nu-i vreau pe acești oameni în cameră, puteți ieși, vă rog?»” Episodul, recunoaște Clarke, a fost „foarte jenant” pentru partea sud-americană a negocierilor.

Mecanismul de compensare, legat de defrișare și CBAM

Un element tehnic esențial al acordului UE-Mercosur, explicat de Clarke, este mecanismul de compensare inclus în procedura de soluționare a disputelor. Acesta e inspirat din conceptul „non-violation” al Organizației Mondiale a Comerțului. Mercosur a cerut, în schimbul acceptării unor cerințe de mediu mai stricte, dreptul la despăgubire dacă UE ar introduce, în viitor, legislație imprevizibilă care le-ar afecta accesul pe piață. En exemplu ar fi regulamentul privind defrișările sau mecanismul CBAM de taxare a carbonului la frontieră.

„UE a fost foarte clară, totuși, că CBAM și regulamentul privind defrișările fuseseră deja pe masă de mulți ani, așa că acest mecanism de compensare nu va fi retroactiv”, a precizat Clarke. O nouă măsură, legată de rezistența la antimicrobiene în carnea braziliană, ar putea deveni, în opinia sa, un argument suplimentar. El ar fi folosit de fermierii europeni pentru a se opune ratificării acordului în Parlamentul European.

Indicațiile geografice, importante, dar nu decisive

Deși acordul UE-Mercosur protejează un număr record de peste 350 de indicații geografice europene, John Clarke susține că acestea nu au constituit niciodată punctul de blocaj real al negocierilor agricole. Nu a făcut-o nici în acest acord, nici în cele cu Canada, Japonia, Australia sau Noua Zeelandă. „Majoritatea acestor indicații geografice nu vor ajunge niciodată pe țărmurile Americii de Sud — vorbim mereu despre douăzeci sau treizeci de nume cu adevărat importante”, a explicat el.

Italia rămâne marele câștigător pe acest capitol, cu aproximativ 120 de indicații geografice proprii protejate. Este cea mai mare utilizatoare de astfel de denumiri din lume, potrivit lui Clarke. Negocierile privind utilizatorii anteriori de nume precum Parmesano sau Gorgonzola în Argentina au fost, totuși, dificile. Argentina cerea standarde de dovadă pe care UE le-a respins ca insuficiente.

Trump, geopolitica și marja îngustă din Consiliu

John Clarke leagă direct finalizarea acordului UE-Mercosur de contextul geopolitic tensionat generat de politica comercială a președintelui american Donald Trump. „Cu cât Trump creează mai multe probleme pentru UE, cu atât e mai bine pentru Mercosur. Uniunea trebuie să-și diversifice legăturile comerciale, să evite dependența de un partener american nesigur”, a explicat fostul negociator.

Votul final din Consiliul UE a trecut la limită, cu opoziția Franței și a Poloniei. A fost și votul negativ neașteptat al Irlandei, pe care Clarke recunoaște că nu l-a anticipat corect. „Am crezut că Irlanda se va abține, dar guvernul lor se afla într-o poziție internă foarte slabă, așa că a votat împotrivă — cred că au regretat, au pierdut multă credibilitate în Europa din cauza asta”. Italia, în schimb, a susținut acordul de la bun început. Era motivată de diaspora italiană masivă din regiune și de perspectivele comerciale pentru produsele agroalimentare și de lux italiene.

Sectorul bovin irlandez, protejat prin măsuri excesive

Referitor la temerile crescătorilor irlandezi de vite, John Clarke susține că acestea au fost adresate cu măsuri de protecție considerate chiar excesive. Cota de carne de vită liberalizată reprezintă doar puțin peste 1% din consumul european. Ea este împărțită între carne proaspătă și congelată. Vita este supusă licențelor de import, unei taxe intra-cotă de 7,5%, unei introduceri graduale pe șapte ani și unui fond de urgență de un miliard de euro prin noua Politică Agricolă Comună. În plus e o clauză de salvgardare fără precedent, aplicabilă chiar și produselor aflate deja sub cotă.

„Cea mai mare surpriză a mea este că partea Mercosur a acceptat toate acestea, după ce ceruseră 400.000 de tone de vită timp de mulți ani”, a mărturisit Clarke. El estimează că studiile serioase arată un impact practic nul asupra pieței europene de vită, pui, zahăr și orez. Asta contrar temerilor vehement exprimate public de federațiile agricole.

Momentul-cheie: negocierea ministerială din 2019

Întrebat despre momentul în care acordul UE-Mercosur ar fi putut colapsa definitiv, John Clarke identifică ședința ministerială din Bruxelles, din 2019. Atunci, oferta finală privind cota de vită de 99.000 de tone a fost aproape respinsă de partea sud-americană. „Abia când Phil Hogan a spus clar că cifra nu se va schimba, că nu blufează, cred că și-au dat seama de situația reală. S-au retras într-o discuție, cei patru miniștri de comerț, și s-au întors spunând: acceptăm, avem un acord”, a povestit Clarke. „Ne îmbrățișam toți și făceam poze — atmosfera era foarte bună.”