Cultura de usturoi în România: între profit, tradiție și lupta cu importurile ieftine

În spatele imaginilor din piețe cu căpățâni legate în funii și etichete cu „usturoi românesc” există costuri uriașe, muncă aproape integral manuală, lipsa depozitelor moderne, concurență puternică din import. Și o piață care favorizează volumele mari și prețurile mici.

România produce zeci de mii de tone de usturoi anual. Însă continuă să importe masiv din China, Egipt, Spania sau Olanda. În același timp, tot mai mulți fermieri avertizează că fără investiții și predictibilitate, cultura riscă să devină neprofitabilă pentru exploatațiile mici și medii.

Usturoiul românesc rămâne un produs foarte căutat

În ultimii ani, interesul pentru produsele locale a crescut. Iar usturoiul românesc a revenit în atenția consumatorilor. Aroma mai puternică și gustul intens îl diferențiază clar de multe produse de import. În special cele provenite din Asia.

O analiză publicată de G4Food arată că România produce peste 46.000 de tone de usturoi anual. Iar cererea pentru produsul autohton este în creștere atât pe piața internă, cât și la export.

Consumatorii caută tot mai des usturoi românesc în piețe și magazine. Chiar dacă prețul este mai mare decât al produselor de import. Fermierii spun că diferența este dată de conținutul ridicat de alicină – substanța responsabilă pentru gustul și mirosul specific.

„Românii au început să redescopere valoarea produselor autohtone”, notează analiza, care leagă această tendință de interesul tot mai mare pentru alimente locale și agricultură sustenabilă.

O cultură profitabilă, dar extrem de costisitoare

La prima vedere, usturoiul pare o cultură foarte rentabilă. Prețul de vânzare poate ajunge la 20-30 de lei pe kilogram pentru marfa românească de calitate. Producțiile bune aduc venituri importante.

Problema este că investiția inițială este uriașă comparativ cu alte culturi agricole.

Costurile pentru un hectar de usturoi pot ajunge între 15.000 și 20.000 de euro, în funcție de tehnologie, irigații și materialul de plantare. Cele mai mari cheltuieli sunt generate de sămânță, forța de muncă și întreținerea culturii.

Usturoiul este una dintre culturile care încă depind foarte mult de munca manuală. Plantarea, întreținerea și recoltarea presupun multe ore de lucru și personal greu de găsit. Mai ales în zonele rurale unde deficitul de muncitori agricoli devine tot mai mare.

Într-un reportaj publicat de Revista Ferma, un cultivator care a investit aproximativ 25.000 de lei pe hectar a obținut opt tone la hectar. Dar a pierdut aproape jumătate din producție din cauza condițiilor meteorologice și a problemelor de valorificare.

Acesta este unul dintre marile paradoxuri ale culturii de usturoi în România. Profitul poate fi foarte bun într-un an favorabil. Dar pierderile pot deveni rapide dacă apar probleme de climă, depozitare sau piață.

Importurile ieftine pun presiune pe producătorii locali

Deși usturoiul românesc este apreciat, piața continuă să fie dominată de importuri. România cumpără cantități mari de usturoi din China, Egipt, Spania, Germania și Olanda.

Potrivit Agrointeligența, Ministerul Agriculturii consideră usturoiul un „produs deficitar”, deoarece producția internă nu reușește să acopere consumul.

Problema principală este prețul. Usturoiul importat ajunge adesea mai ieftin în supermarketuri, datorită costurilor mai mici de producție și logisticii industrializate.

O analiză publicată de SanSanews arată că importurile masive afectează direct producătorii români, inclusiv în județe cu tradiție precum Buzău, unde fermierii spun că sunt „lideri ignorați” ai acestei piețe.

În plus, retailerii preferă marfa uniformă, calibrată și disponibilă constant pe tot parcursul anului – condiții greu de îndeplinit pentru fermele mici și medii din România.

Mulți agricultori spun că diferența de aspect contează mai mult decât gustul în marile lanțuri comerciale. Usturoiul românesc este adesea mai mic, mai puțin uniform și are perioade limitate de păstrare fără depozite moderne.

Lipsa depozitelor și a procesării, o problemă majoră

Una dintre cele mai mari dificultăți pentru cultivatori este păstrarea producției după recoltare. Fără spații moderne de depozitare și control al umidității, o parte importantă din marfă se degradează.

Acest lucru îi obligă pe mulți fermieri să vândă rapid după recoltare, când prețurile sunt mai mici. În lipsa unor cooperative puternice și a infrastructurii agricole moderne, producătorii mici negociază greu cu supermarketurile și intermediarii.

În același timp, România procesează foarte puțin usturoi autohton. Produsele cu valoare adăugată – pudră de usturoi, usturoi deshidratat, paste sau sosuri – sunt dominate de importuri.

Subvențiile au devenit esențiale pentru supraviețuirea culturii

În ultimii ani, programele de sprijin ale statului au devenit un element esențial pentru cultivatori. Programul Usturoiul oferă în acest an un ajutor de minimis de 3.000 de euro pe hectar pentru fermierii eligibili.

Suspendarea programului în 2025 a avut efecte imediate. Mai mulți fermieri au anunțat că reduc suprafețele cultivate sau renunță complet la această cultură.

„Este o cultură foarte grea”, declara un legumicultor din Teleorman pentru Agro TV, explicând că fără sprijin financiar costurile sunt greu de susținut.

Bugetul actual al programului este de aproximativ 60 de milioane de lei, iar autoritățile spun că scopul principal este reducerea dependenței de importuri și creșterea producției locale.

Problemele reale ale fermierilor: costuri, climă și lipsa predictibilității

Dincolo de importuri, agricultorii se confruntă și cu probleme generale care afectează întreaga agricultură românească: creșterea prețului la combustibil, scumpirea îngrășămintelor și schimbările climatice.

Discuțiile din comunitățile de fermieri și analizele economice recente arată că multe exploatații agricole au ajuns la limită din cauza costurilor tot mai mari.

Pentru cultura usturoiului, aceste probleme sunt și mai vizibile deoarece investițiile sunt ridicate. Iar marjele de profit pot fi distruse rapid de o recoltă slabă sau de o piață instabilă.

Seceta, ploile excesive sau temperaturile extreme afectează direct producția și calitatea căpățânilor. În plus, lipsa irigațiilor moderne face ca multe ferme să depindă aproape exclusiv de condițiile meteorologice.

Poate deveni usturoiul o afacere sustenabilă în România?

În ciuda dificultăților, mulți fermieri continuă să creadă în potențialul acestei culturi. Cererea există, consumatorii preferă produsul românesc, iar piața alimentelor locale pare să crească.

BitPress descrie usturoiul românesc drept „tot mai valoros”. Și consideră că poate deveni o investiție profitabilă pentru agricultorii care reușesc să combine producția cu depozitarea și valorificarea eficientă.

Totuși, fără infrastructură, asociere între producători și investiții în procesare, cultura riscă să rămână dependentă de subvenții și vulnerabilă în fața importurilor ieftine.

Usturoiul românesc are încă avantajul calității și al tradiției. Problema este dacă agricultura locală va reuși să transforme aceste atuuri într-un model economic stabil și competitiv.