Liderul liberalilor ieșeni susține că nominalizarea lui Adrian Veștea, realizată fără o consultare prealabilă a PNL, a afectat grav credibilitatea președintelui și a generat nemulțumiri profunde în rândul liberalilor.
Potrivit lui Alexandru Muraru, decizia luată la Cotroceni reprezintă o eroare politică majoră, iar consecințele acesteia nu vor întârzia să apară. „Răul a fost făcut cu intenție, dar el se întoarce mai devreme sau mai târziu împotriva celui care l-a provocat”, a declarat vicepreședintele PNL.
„Eu cred că președintele a încălcat Constituția (…), s-a decredibilizat extraordinar de mult, a ajuns să facă micile jocuri ale PSD (…). Nicușor Dan a ajuns protectorul PSD, al unor grupuri netransparente din PSD și din politica românească. Președintele României la un an de mandat este extrem de decredibilizat, nu mai are nici un fel de legitimitate în deciziile pe care le ia”, a transmis Alexandru Muraru la RFI.
Suspendarea lui Nicușor Dan
Întrebat dacă acțiunile președintelui Nicușor Dan ar justifica declanșarea procedurii de suspendare, vicepreședintele PNL Alexandru Muraru a evitat un răspuns tranșant, subliniind că o astfel de măsură este una dintre cele mai grave și sensibile prevăzute de Constituție.
„Nu pot să vă răspund la această întrebare. Suspendarea președintelui este un demers extrem de grav, complicat și cu implicații majore pentru stabilitatea țării”, a declarat Muraru.
Liderul liberal a insistat că PNL nu ar putea susține o astfel de inițiativă în actualul context. Asta în condițiile în care demersul este promovat de formațiuni pe care le consideră extremiste. „Nu vreau sub nicio formă să văd PNL alături de cei care conspiră cu forțe autoritare din afara României și care încearcă să decredibilizeze statul român”, a afirmat vicepreședintele liberal.
Cu toate acestea, Alexandru Muraru și-a reiterat criticile la adresa șefului statului. El susține că, prin ultimele sale decizii politice, „Nicușor Dan a devenit executantul PSD”.
Riscul unei rupturi în PNL
Referitor la posibilitatea unei sciziuni în PNL, în cazul excluderii susținătorilor lui Adrian Veștea, președintele PNL Iași a minimalizat riscul unei rupturi cu impact real asupra partidului.
„Acesta este un moment de răscruce pentru PNL. Am mai văzut în trecut construcții politice desprinse din partid, create pentru a induce ideea că liberalismul rămâne aliat PSD, așa cum s-a întâmplat în cazul ALDE după 2013-2014. Astfel de proiecte au o relevanță limitată și nu au șanse de supraviețuire pe termen lung, deoarece sunt construite pe o premisă falsă, aceea de a induce în eroare electoratul”, a declarat liderul liberal ieșean.
Se împart deja portofoliile: Predoiu șef la Senat, Paliuc la Ministerul de Interne
Cătălin Predoiu este luat în calcul pentru funcția de președinte al Senatului. Asta în eventualitatea în care guvernul condus de Adrian Veștea, susținut de PSD, va primi votul de încredere al Parlamentului, potrivit unor surse politice citate de G4Media.
În același scenariu politic, senatoarea Nicoleta Pauliuc ar putea prelua conducerea Ministerului Afacerilor Interne, conform acelorași surse.
Atât Predoiu, cât și Pauliuc sunt considerați parte a taberei critice la adresa lui Ilie Bolojan. Ei au votat, în ședința liberală de seară, în favoarea susținerii lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.
Alte nume vehiculate
Alte nume vehiculate pentru viitorul Executiv îl includ pe Luca Niculescu, vizat pentru Ministerul Afacerilor Externe. Portofoliul Dezvoltării ar urma să revină UDMR, în eventualitatea în care formațiunea condusă de Kelemen Hunor acceptă să susțină guvernul condus de Adrian Veștea.
În același timp, PNL a adoptat în ședința de seară o moțiune prin care parlamentarii liberali care votează în favoarea guvernului Veștea sunt considerați în afara partidului.
În acest context, nu este exclus ca gruparea contestatară din interiorul PNL să încerce formarea unui grup parlamentar separat. Dacă ruptura politică se va oficializa.
Contextul politic
Declarațiile lui Alexandru Muraru vin pe fondul celei mai grave crize interne traversate de PNL după alegerile din 2025. Tensiunilor au fost generate de desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan.
O parte importantă a conducerii liberale consideră că nominalizarea lui Veștea a fost făcută fără o consultare reală a partidului . Ea reprezintă rezultatul unei înțelegeri politice între Cotroceni și PSD. În acest context, tabăra reprezentată de Muraru acuză conducerea apropiată de Adrian Veștea că îndepărtează PNL de identitatea sa tradițională de partid de centru-dreapta. Astel, PNL s-ar transforma într-un partener subordonat social-democraților.
Miza: identitatea politică a PNL
Totodată, declarațiile vicepreședintelui PNL trebuie citite și în cheia repoziționării interne a partidului. Muraru încearcă să coaguleze segmentul liberal nemulțumit de apropierea de PSD și de influența exercitată de Cotroceni asupra deciziilor partidului. În acest sens, criticile sale la adresa lui Nicușor Dan și a grupării din jurul lui Adrian Veștea fac parte dintr-o confruntare mai amplă pentru controlul și orientarea viitoare a PNL.
Miza depășește însă simpla dispută dintre tabere. În joc se află identitatea politică a liberalilor. Dacă PNL va continua colaborarea strânsă cu PSD în actuala formulă de guvernare sau dacă va încerca o reconstrucție ca principal partid al dreptei românești. Declarațiile lui Alexandru Muraru reflectă tocmai această bătălie pentru viitorul partidului.
Propunerea noastră
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.
Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!