Controlul judiciar în dosarul fraților Tate a fost ridicat. Statul român e bun de plată

Controlul judiciar în dosarul fraților Tate a fost ridicat. Statul român e bun de plată Foto:wikimedia
O instanță română a ridicat, luni 6 aprilie, toate măsurile preventive de control judiciar impuse fraților Andrew și Tristan Tate. Aceștia au fost cercetați penal, fiind acuzați de trafic de persoane, viol, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat. Frații, foști kickboxerii cu dublă cetățenie americană și britanică, au negat toate acuzațiile.

Tribunalul București a renunțat la controlul judiciar pentru cei doi frați. Echipa de avocați a lui Andrew Tate a furnizat presei hotărârea care „revocă măsura arestului preventiv a controlului judiciar ordonate împotriva” sa. „Această decizie confirmă ceea ce am susținut constant de la început: cazul a fost construit pe probe discutabile”, a declarat avocatul principal al apărării, Eugene Vidineac

Toate cheltuielile de judecată rămân în responsabilitatea statului român. Hotărârea este definitivă și nu poate fi contestată, a precizat instanța.

Istoria acuzațiilor fraților Tate în România

Cei doi frați sunt acuzați în România, din 2022, de faptul că au înșelat mai multe femei în scopul exploatării sexuale, inclusiv minore.

În decembrie 2022, procurorii anti-crimă organizată din România i-au reținut pe cei doi pentru o anchetă penală, menținându-i inițial în arest preventiv timp de mai multe luni. Curtea de Apel București a relaxat măsura în 2023 la arest la domiciliu. Ulterior aceștia aveau obligația de a se prezenta periodic la poliție.

Curtea de Apel București a decis în 2024 să nu trimită dosarul în judecată și l-a retrimis procurorilor, după eliminarea mai multor probe considerate „inadmisibile”, inclusiv declarații inițiale ale presupuselor victime.

Acuzatorii români

Procurorii anti-crimă organizată au refuzat să comenteze, invocând faptul că nu pot discuta public deciziile instanței. „Hotărârea de astăzi restabilește un principiu fundamental: libertatea nu poate fi restrânsă fără temeiuri juridice solide. După aproape patru ani, instanțele au început să corecteze ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată”, a adăugat Vidineac.

Frații Tate sunt cei mai cunoscuți suspecți anchetați pentru trafic de persoane în România. De asemenea, pe numele lor există un mandat de arestare emis în Regatul Unit, urmând să fie extrădați după finalizarea procedurilor judiciare din România, potrivit unei decizii a unei instanțe române. Andrew Tate, care se autodefinește drept misogin, a atras milioane de urmăritori online prin promovarea unui stil de viață ultra-masculin, criticat de oponenți ca fiind denigrator la adresa femeilor. Influencerul Andrew Tate, 39 de ani, este urmărit pe rețeaua X de 11 milioane de oameni.

Procurorii susțin că victimele erau atrase în capcană de către Andrew şi Tristan Tate. Aceștia se prefăceau că au sentimente față de ele, după care le obligau să intre în producția de filme pornografice.

Acuzații peste hotare

Andrew Tate urmează să răspundă, de asemenea, de fapte de viol. Poliția britanică a anunțat că a redeschis o anchetă, în urma unor acuzații ale unor femei, cu privire la fapte de viol şi de agresiune sexuală petrecute în 2014 şi 2015.

Sursa: Digi24

0 comentarii