Boris Nadejdin, opozantul lui Putin, abandonează cursa pentru alegerile parlamentare din Rusia: „Nu sunt gata să îi pun în pericol pe cei care mă susțin”

Boris Nadejdin, opozantul lui Putin, abandonează cursa pentru alegerile parlamentare din Rusia: „Nu sunt gata să îi pun în pericol pe cei care mă susțin”
Imagine Boris Nadejdin, opozantul lui Putin, abandonează cursa pentru alegerile parlamentare. Sursa foto: CNN
Opozantul rus Boris Nadejdin a anunțat că se retrage din cursa pentru alegerile parlamentare din Rusia, motivând că nu mai poate desfășura activitate politică în condițiile actuale. Decizia vine după ce politicianul a fost declarat „agent al străinătății”, amendat pentru presupusa afișare de „simboluri extremiste” și reținut pentru scurt timp în ultimele zile. Anunțul a fost făcut printr-un mesaj publicat pe Telegram, în care Nadejdin afirmă că situația sa juridică îi împiedică participarea la scrutin și că nu dorește să îi expună pe susținătorii săi unor eventuale consecințe.

Boris Nadejdin spune că nu mai poate participa la alegeri

În mesajul publicat pe Telegram, politicianul susține că legislația electorală din Rusia nu îi mai permite să candideze în urma statutului de „agent al străinătății” și a condamnării primite recent notează Știri pe surse.

„Mi s-a epuizat capacitatea de a face legal politică în Rusia”, a transmis Boris Nadejdin. El a adăugat că speră ca această situație să fie „doar temporară”.

Potrivit acestuia, cele două decizii exclud „orice posibilitate de a fi ales în Dumă”, camera inferioară a Parlamentului rus.

În aceste condiții, politicianul a anunțat că nu va depune la Comisia Electorală semnăturile strânse pentru înregistrarea candidaturii.

„Nu sunt gata să îi pun în pericol pe cei care mă susțin. Nu vom depune la comisia electorală sutele și sutele de semnături pe care le-am strâns”, a declarat Nadejdin.

A fost declarat „agent al străinătății” și amendat

Boris Nadejdin, în vârstă de 63 de ani și fost deputat în perioada 2000-2003, a fost desemnat săptămâna trecută drept „agent al străinătății” de autoritățile ruse.

Ulterior, acesta a fost reținut pentru scurt timp. Vineri a fost sancționat cu o amendă de 1.000 de ruble pentru ceea ce autoritățile au calificat drept „expunerea de simboluri extremiste”.

Potrivit informațiilor publicate de AFP, sancțiunea are legătură cu apariția, într-un material de promovare din 2023, a unei fotografii a opozantului Alexei Navalnîi. Imaginea apărea pentru scurt timp în anunțul unei emisiuni realizate de o altă reprezentantă a opoziției.

Navalnîi a fost declarat extremist de autoritățile ruse înainte de a muri în închisoare, în 2024. De atunci, autoritățile de la Moscova au invocat frecvent legislația privind extremismul în cazuri care implică distribuirea imaginilor sau mesajelor asociate acestuia.

Unul dintre puținii opozanți rămași în libertate

Boris Nadejdin s-a numărat printre puținii politicieni ruși care au criticat public politica președintelui Vladimir Putin. Și, de asemena, a condamnat războiul din Ucraina fără a ajunge în detenție pentru aceste poziții.

În mesajul publicat pe Telegram, acesta a vorbit și despre incertitudinea privind viitorul său. „Acum trebuie să înțeleg cum să continui să trăiesc.”

La finalul mesajului, politicianul și-a exprimat speranța că va putea rămâne în libertate. „Sper să rămân în viață și liber. Sunt sigur că totul va fi bine, chiar dacă nu imediat.”

Presiuni tot mai mari asupra opoziției din Rusia

Potrivit AFP, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina, autoritățile de la Moscova au intensificat măsurile împotriva vocilor critice la adresa Kremlinului.

În ultimii ani, sute de opozanți și persoane care au criticat public războiul au fost condamnate la închisoare. O mare parte dintre liderii opoziției se află în prezent în detenție, în exil sau au decedat.

0 comentarii Comentarii