Vaccin la halbă. Un virusolog testează o imunizare cu bere împotriva virusurilor asociate cancerului

Nu este vorba despre un simplu hobby de casă, ci despre un proiect rezultat din ani întregi de cercetare asupra poliomavirusurilor, agenți patogeni asociați cu anumite tipuri de cancer și complicații grave la persoanele imunocompromise.

Buck nu este un amator. El a descoperit patru dintre cele treisprezece poliomavirusuri cunoscute care infectează oamenii și lucrează de peste cincisprezece ani la dezvoltarea unui vaccin injectabil împotriva virusului BK, unul dintre cele mai frecvente și problematice poliomavirusuri. Totuși, frustrat de ritmul lent al aprobărilor și de obstacolele birocratice, el a decis să testeze o variantă orală a vaccinului, produsă cu ajutorul drojdiei folosite la fabricarea berii.

„Birocrația blochează știința, iar pentru mine, asta e inacceptabil”, spune cercetătorul, citat de Sciencenews. Pentru Buck, întârzierea accesului la vaccinuri nu este doar o problemă administrativă, ci una morală, deoarece oamenii pot suferi sau chiar muri în timp ce aprobările se prelungesc inutil.

De la laborator la bucătărie: cum a apărut ideea

Proiectul berii-vaccin a pornit din cercetările tradiționale asupra vaccinului injectabil. Varianta clasică folosește proteina VP1 din învelișul exterior al poliomavirusului BK, produsă în celule de insecte și purificată pentru a forma particule asemănătoare virusului, dar fără capacitatea de a provoca infecție. Testele pe maimuțe rhesus au arătat un răspuns imun puternic și de durată.

Buck s-a întrebat dacă aceste particule ar putea fi administrate și pe cale orală. În locul celulelor de insecte, a ales drojdia Saccharomyces cerevisiae, aceeași folosită la pâine, vin și bere. Aceasta putea produce particulele virale goale și, în același timp, putea servi drept „vehicul” pentru transportul lor prin stomac până în intestin.

La început, experimentele pe șoareci au oferit rezultate surprinzătoare. Drojdia moartă nu funcționa, dar drojdia vie administrată oral producea anticorpi. Buck însuși a mărturisit: „ A fost ca un cutremur atunci când am văzut primele rezultate apărând”. Descoperirea a schimbat radical perspectiva sa asupra modului în care ar putea fi distribuit un vaccin.

Această reușită l-a făcut să creadă că nu este vorba doar despre poliomavirus, ci despre o posibilă nouă metodă de vaccinare pentru numeroase alte boli, inclusiv COVID-19, gripa aviară H5N1 sau cancerele cauzate de HPV.

Problemele grave provocate de poliomavirusuri

Motivația lui Buck vine și din gravitatea bolilor produse de poliomavirusuri. Virusul BK infectează majoritatea oamenilor încă din copilărie și rămâne latent în organism. La persoanele sănătoase, el nu provoacă de obicei probleme majore. Însă la pacienții care primesc transplanturi de organe și iau medicamente imunosupresoare, virusul se poate reactiva și produce complicații severe.

În special, receptorii de transplant renal pot pierde organul transplantat din cauza reactivării virusului BK în rinichiul donat. Alte rude virale, precum JC polyomavirus, pot provoca boli neurologice grave. De asemenea, există suspiciuni privind implicarea acestor virusuri în cancerul vezicii urinare și în cistita interstițială, o boală extrem de dureroasă.

Buck povestește despre o vizită într-un spital pediatric unde a aflat că durerile copiilor cu cistită hemoragică provocată de BK erau atât de intense încât spitalul a trebuit să instaleze izolare fonică. El spune: „Sunt copii care țipă în fundalul minții mele după acea experiență”.

Această imagine l-a marcat profund și explică de ce consideră proiectul său o obligație morală, nu doar una profesională. El spune că chirurgii de transplant aproape că îl „scutură” cerându-i un vaccin pentru pacienții lor.

Conflictul cu instituțiile și autoexperimentarea

Institutul Național de Sănătate nu i-a permis lui Buck să se testeze oficial consumând berea-vaccin. Un comitet de etică a refuzat aprobarea experimentului pe sine însuși. El a considerat însă că instituția are autoritate doar asupra muncii sale oficiale, nu asupra vieții private.

Astfel, a creat propria organizație nonprofit, Gusteau Research Corporation, inspirată de personajul Auguste Gusteau din filmul Ratatouille, al cărui motto era „Oricine poate găti”. Prin această firmă, Buck a devenit legal un cetățean privat care își poate produce și consuma propria bere-vaccin.

După ce a băut primul lot timp de cinci zile, urmat de două rapeluri la intervale regulate, și-a monitorizat nivelul anticorpilor. Rezultatele au arătat o creștere a anticorpilor împotriva mai multor subtipuri ale virusului BK, iar unele valori au atins pragul considerat protector pentru pacienții transplantați.

Totuși, experimentul a atras reacții dure. O altă comisie de etică NIH s-a opus publicării rezultatelor pe serverele de preprint, iar Buck a fost plasat ulterior în concediu administrativ plătit în timpul unei investigații interne. El susține că va depune plângere împotriva conducerii și consideră că acțiunile instituției blochează progresul științific.

Criticile comunității științifice

Mulți specialiști apreciază originalitatea ideii, dar critică modul în care aceasta este implementată. Michael Imperiale, virusolog la University of Michigan, consideră că nu se pot trage concluzii pe baza testării pe doar două persoane, Buck și fratele său. El afirmă: „Nu putem trage concluzii bazate pe testarea a două persoane”.

Problema principală nu este doar eficiența, ci și siguranța. Vaccinurile destinate pacienților vulnerabili, cum sunt cei care urmează să primească transplanturi, trebuie testate riguros pe grupuri mari, pentru a identifica reacții adverse rare și pentru a demonstra protecția reală oferită.

Bryce Chackerian, virusolog la University of New Mexico, spune că înțelege frustrarea lui Buck față de limitările birocratice, dar adaugă: „Cred ȋn sistemul nostrum de testare a vaccinurilor”. El consideră că sistemul clasic este esențial pentru menținerea încrederii publicului în vaccinuri.

Arthur Caplan, specialist în bioetică, este chiar mai sceptic și crede că momentul ales este foarte prost. Într-o perioadă în care neîncrederea față de vaccinuri este deja mare, promovarea unei soluții de tip „do-it-yourself” poate agrava situația și poate alimenta retorica antivaccinistă.

O idee revoluționară sau un risc social?

Buck susține că produsul său poate fi încadrat inițial ca aliment sau supliment alimentar, nu ca medicament. Dacă ceva poate fi consumat în siguranță, spune el, poate fi comercializat diferit față de un vaccin clasic. Această interpretare i-ar permite să evite etapele lungi ale aprobării FDA.

Totuși, el recunoaște clar: „Vaccinurile sunt medicamente. Știm cu toții asta”. Problema este că un produs poate fi simultan aliment și instrument terapeutic, iar legislația devine ambiguă.

Fratele său, Andrew Buck, a creat deja o companie pentru a vinde tulpinile de drojdie necesare producerii berii-vaccin. Cei doi au ales deliberat denumirea „vaccin-bere” pentru a transmite scopul real al produsului, chiar dacă nu există încă dovezi definitive de eficiență clinică.

Preston Estep, genetician și susținător al vaccinurilor DIY, consideră că ideea poate chiar crește încrederea publicului. El afirmă că această metodă permite oamenilor să experimenteze vaccinarea într-un mod familiar și confortabil, transformând vaccinul într-un produs accesibil și apropiat de viața de zi cu zi.

Între idealism și controversă

Chris Buck nu se vede ca un rebel care încearcă să distrugă sistemul, ci ca un cercetător care folosește singurele opțiuni rămase disponibile. El consideră că accesul la protecție împotriva bolilor nu ar trebui limitat de birocrație, interese comerciale sau decizii administrative lente.

Pentru el, acest proiect este mai important decât propria carieră. Spune fără ezitare: „ Aceasta este cea mai importantă muncă din întreaga mea carieră”. Mai mult, adaugă că este suficient de important încât merită să își riște poziția profesională pentru el.