Trump îl poate doborî pe Burnham. Europa îl poate salva

Există un nor portocaliu la orizont, dar nu este vorba doar despre incendiile care afectează Europa și estul Angliei. Amenințarea vine de peste Atlantic și poate compromite începutul promițător al mandatului premierului Andy Burnham. Numele acestei amenințări este Donald Trump, potrivit The Guardian.

Un început favorabil pentru noul premier

Primele zece zile ale lui Burnham în funcție au mers aproape la fel de bine precum sperau el și echipa sa. Un sondaj timpuriu arată că rata sa netă de aprobare a crescut cu 17 puncte.

Burnham a câștigat sprijin în aproape toate categoriile electorale, cu excepția susținătorilor partidului Reform UK. Chiar și aceștia apreciază însă anumite elemente ale stilului și mesajelor promovate de noul prim-ministru.

Stilul relaxat, discursurile susținute fără notițe și folosirea eficientă a rețelelor sociale i-au adus numeroase aprecieri. Inclusiv o parte a presei, de obicei sceptică, a remarcat pozitiv primele sale apariții publice.

Totuși, întregul avantaj poate dispărea după o singură decizie luată de liderul de la Casa Albă. Burnham știe că succesul intern nu îl protejează de efectele unei crize internaționale declanșate de Washington.

Lecția dureroasă a mandatului Starmer

Keir Starmer a văzut cum primele semne ale revenirii economice au fost distruse de o decizie externă neașteptată. Trump a ales să se alăture Israelului și să atace Iranul, provocând noi tensiuni economice și geopolitice.

Întrebarea este ce poate face Burnham pentru a evita același destin și pentru a reduce expunerea Marii Britanii. Răspunsul poate defini și politica externă potrivită cu spiritul agendei sale interne.

Până acum, dezbaterea s-a concentrat mai ales asupra modului în care Burnham ar trebui să gestioneze relația cu Washingtonul. Unii îi recomandă să urmeze strategia lui Starmer, bazată pe lingușire și evitarea confruntării directe.

Această variantă ar presupune promisiuni favorabile lui Trump, inclusiv extinderea forajelor petroliere în Marea Nordului. O asemenea decizie ar veni însă într-un moment când incendiile evidențiază efectele tot mai grave ale schimbărilor climatice.

Lingușirea și confruntarea au eșuat alternativ

Alții susțin că președintele american este un agresor politic care respectă doar liderii capabili să demonstreze forță. Prin urmare, Burnham ar trebui să îl înfrunte, chiar cu riscul unui conflict diplomatic major.

Ambele strategii aparțin mai degrabă psihologiei comportamentale decât unei analize politice riguroase și predictibile. Lideri diferiți au încercat atât lingușirea, cât și confruntarea, iar rezultatele au fost deopotrivă succese și eșecuri.

Trump are o atenție limitată, reacționează impulsiv și își schimbă pozițiile fără avertisment sau consecvență. Tocmai această instabilitate face imposibilă construirea unei relații diplomatice bazate pe reguli și așteptări clare.

Cei afectați direct de deciziile sale au înțeles deja această problemă și reacționează prudent la fiecare anunț. Entuziasmul este evitat până când promisiunile sunt confirmate prin acțiuni concrete și menținute suficient timp.

Scepticism după anunțul privind Gaza

Reacția prudentă a fost vizibilă după anunțul lui Trump privind un presupus progres important în negocierile pentru Gaza. Președintele american a afirmat că Hamas ar accepta dezarmarea în schimbul retragerii Israelului din teritoriu.

Al Jazeera a relatat că palestinienii privesc anunțul cu scepticism și precauție, după numeroase schimbări de poziție. Experiența ultimilor ani arată că declarațiile lui Trump despre Orientul Mijlociu trebuie tratate cu reținere.

Cel mai sigur răspuns la orice evoluție prezentată drept victorie de către președintele american este evitarea concluziilor rapide. Promisiunile pot dispărea înainte să fie transformate în acorduri, mecanisme sau angajamente diplomatice verificabile.

În fața unui lider atât de imprevizibil, un premier britanic nu poate spera realist să influențeze deciziile Washingtonului. Chiar oficiali americani importanți admit în privat că au foarte puțină influență asupra propriului președinte.

Accesul nu înseamnă influență

Britanicii beneficiază încă de acces la cercurile de putere americane și mențin contacte diplomatice importante. Consilierul pentru securitate națională Jonathan Powell discută regulat cu Steve Witkoff, apropiat personal și emisar al lui Trump.

Totuși, accesul la persoane influente nu este echivalent cu puterea de a modifica deciziile președintelui. Relațiile personale pot oferi informații, dar nu garantează predictibilitate sau rezultate favorabile pentru politica externă britanică.

Soluția nu este schimbarea unui președinte care refuză să se schimbe, ci reducerea dependenței de capriciile sale. Această concluzie conduce spre o strategie mai amplă, relevantă atât politic, cât și economic.

Strategia se potrivește chiar cu abordarea promovată de Burnham, care promite sinceritate și ruperea de vechile ortodoxii. El susține că va aborda problemele evitate de predecesori și va discuta direct cu alegătorii.

Burnham poate extinde schimbarea în politica externă

Noul premier a început deja această abordare pe plan intern, prin promisiunea de a reforma sistemul de asistență socială. Aceeași logică poate fi extinsă și asupra politicii externe și de securitate.

Primul pas ar fi recunoașterea faptului că fundamentul politicii britanice de după război nu mai este stabil. Regatul Unit nu se mai poate baza necondiționat pe Statele Unite pentru garantarea securității sale.

Un președinte care discută despre abandonarea NATO și amenință teritoriul unui aliat nu oferă siguranță. Trump a amenințat Groenlanda, teritoriu al Danemarcei, și a oscilat constant în sprijinul oferit Ucrainei.

În aceste condiții, Statele Unite devin mai degrabă o sursă de risc decât un garant stabil. Menținerea unei dependențe strategice atât de mari față de Washington este din ce în ce mai imprudentă.

Europa construiește o comunitate de securitate

Din fericire, Marea Britanie are aproape un grup de aliați care au ajuns deja la aceeași concluzie. Vecinii europeni încearcă să își construiască apărarea fără să se bazeze complet pe Washington.

Statele membre împrumută bani împreună, reducând costurile, și își reunesc resursele pentru investiții militare mai eficiente. Programul SAFE oferă 150 de miliarde de euro pentru achiziții comune în domeniul apărării.

La această inițiativă se adaugă sprijinul acordat de Uniunea Europeană pentru înarmarea și susținerea Ucrainei. Mark Leonard, directorul Consiliului European pentru Relații Externe, consideră că UE devine o comunitate de securitate.

Conceptul depășește apărarea militară și include energie, sănătate, securitate cibernetică, alegeri, climă și migrație. Într-o lume instabilă, statele europene descoperă că siguranța poate fi obținută mai ușor împreună.

Marea Britanie rămâne în afara cooperării

Uniunea Europeană a acționat comun pentru înlocuirea gazului rusesc și asigurarea rezervelor energetice necesare. Aceeași capacitate de coordonare a fost vizibilă în timpul pandemiei, prin achizițiile și distribuirea vaccinurilor.

Cooperarea continuă în domeniul atacurilor cibernetice, ingerințelor electorale, schimbărilor climatice și gestionării migrației. Marea Britanie rămâne însă în afara acestor mecanisme, deși statele participante sunt cei mai apropiați vecini ai săi.

Există și o dimensiune economică importantă, deoarece investițiile militare realizate în Europa sprijină industria regională. Burnham ar putea prezenta această abordare drept o strategie de reindustrializare și protejare a locurilor de muncă.

Franța a înțeles de mult această legătură, iar Germania începe să adopte aceeași logică economică. Berlinul va aloca armamentului american doar 8% din programul său de reînarmare, evaluat la 80 de miliarde de euro.

Strategia „cumpără european” exclude industria britanică

Uniunea Europeană se îndreaptă către o politică de tipul „cumpără european”, menită să păstreze investițiile în interiorul regiunii. Industria europeană va beneficia de aceste contracte, în timp ce firmele britanice riscă să fie excluse.

Dimensiunea economică depășește însă producția militară, deoarece securitatea este amenințată și prin comerț, resurse și lanțuri de aprovizionare. Interdependența globală poate fi folosită cu ușurință ca instrument politic și economic.

Mark Carney a descris corect această problemă în discursul său de la Davos despre noua economie mondială. Statele Unite folosesc tarifele, iar China controlează accesul la metale rare esențiale pentru industrie.

Cea mai bună protecție este reducerea dependenței față de ambele puteri și dezvoltarea unor alternative stabile. Pentru Regatul Unit, singura șansă realistă presupune participarea într-un grup suficient de mare și autonom.

Independența poate fi obținută prin cooperare

Poate părea paradoxal, dar independența britanică poate fi consolidată prin apropierea de Uniunea Europeană. Doar o structură regională mare poate urmări simultan reziliența, securitatea economică și autosuficiența industrială.

O asemenea schimbare ar putea părea îndrăzneață doar din perspectiva politicienilor și comentatorilor de la Westminster. În acel mediu, Brexitul rămâne aproape imposibil de contestat, iar discuția este dominată de linii roșii.

Opinia publică britanică prezintă însă o imagine foarte diferită, potrivit unui sondaj amplu publicat în iunie. Cercetarea ECFR arată că britanicii consideră Brexitul un dezastru și doresc o relație mai apropiată cu Uniunea Europeană.

Trei sferturi dintre respondenți susțin o apropiere mai mare, ceea ce indică o schimbare profundă a percepției publice. Această tendință oferă spațiu politic pentru o strategie externă mai ambițioasă și mai apropiată de Europa.

Britanicii preferă Europa în locul Statelor Unite

Atunci când au fost obligați să aleagă, 63% dintre britanici au preferat relația cu Uniunea Europeană. Doar 19% au considerat că relația cu Statele Unite ar trebui să primeze în politica externă.

Un număr important susține chiar crearea unei armate europene la care să participe și militari britanici. Ideea, prezentată cândva drept o amenințare de tabloide, nu mai provoacă aceeași ostilitate în rândul alegătorilor.

Mark Leonard consideră că opinia publică este mult mai pregătită pentru schimbare decât presupune clasa politică. În cuvintele sale, „apele sunt mult mai calde decât își dau seama oamenii”.

Această realitate îi permite lui Burnham să propună o politică externă care privește lumea așa cum este. Premierul poate renunța la reflexul atlanticist și poate construi o relație strategică mult mai apropiată cu Europa.

O politică externă bazată pe reziliență

Burnhamismul extern ar însemna ruperea de vechiul automatism care plasează Washingtonul în centrul fiecărei decizii britanice. Noua strategie ar urmări reziliență militară, independență economică și cooperare aprofundată cu vecinii europeni.

Răspunsul nu mai poate fi încrederea într-un singur aliat, imprevizibil și capabil să își abandoneze partenerii. Regatul Unit trebuie să își combine resursele și interesele cu cele ale statelor europene apropiate.

Noul premier are numeroase probleme interne de rezolvat, însă nu le poate aborda complet fără schimbarea cadrului extern. Economia, energia, apărarea și industria depind tot mai mult de deciziile luate în afara frontierelor naționale.

Pentru a reuși, Burnham trebuie să conteste un status quo care a produs pagube majore într-un singur deceniu. El va trebui să repare eroarea strategică din 2016 și să privească din nou spre Europa.