Dr. Simona Mihaiu, despre semnele invizibile ale abuzului: „Violența prosperă în tăcere, pentru a o opri este să o recunoaștem la timp”

 De cele mai multe ori, înaintea agresiunii fizice există o perioadă lungă în care controlul, intimidarea și dominarea se instalează treptat, aproape invizibil pentru cei din exterior și, uneori, greu de identificat chiar pentru victimă.

Într-un interviu acordat NewsEdge, Dr. Simona Mihaiu atrage atenția că violența de gen continuă să fie redusă în spațiul public la lovituri, răni și scandaluri vizibile. Tot ceea ce precede momentul critic rămâne adesea în afara discuției. „Violența de gen nu începe neapărat prin agresiune fizică, ci prin manifestări discrete de intimidare și dominare”, explică cercetătoarea. Tocmai această etapă timpurie este cea mai ușor de ignorat, pentru că se confundă frecvent cu gelozia, protecția sau tensiunile obișnuite dintr-o relație.

Controlul care se instalează treptat

În multe situații, abuzul începe prin gesturi aparent mărunte. Un partener critică în mod repetat, face remarci umilitoare mascate în glume sau cere explicații permanente despre program și anturaj. Uneori verifică telefonul, parolele sau conversațiile private, prezentând aceste comportamente drept interes și grijă.

În timp, astfel de acțiuni produc o schimbare profundă în relație. Persoana vizată începe să se autocenzureze, să evite conflictele și să renunțe treptat la spațiul personal. Prieteniile se răresc, contactul cu familia se reduce, iar independența scade. „Violența nu apare dintr-odată; ea se construiește treptat, ca un sistem de dominare care evoluează de la manipulare și izolare până la agresiune fizică”, spune Dr. Simona Mihaiu.

Această evoluție lentă explică de ce multe victime nu identifică imediat pericolul. Schimbările se produc pas cu pas, iar comportamentele abuzive sunt adesea alternate cu perioade de calm, promisiuni sau manifestări de afecțiune. Tocmai această alternanță creează confuzie și speranța că situația se poate îndrepta.

Pentru cei din exterior, relația poate părea funcțională. În interior însă, libertatea celeilalte persoane este deja sever limitată.

Ce înseamnă controlul coercitiv

„Un concept central în înțelegerea violenței de gen este controlul coercitiv, termen folosit pentru a descrie un tipar de comportamente prin care agresorul urmărește să domine viața victimei. Nu este vorba despre un incident singular, ci despre o strategie repetată și susținută”, mărturisește specialistul.

Aceasta poate include supraveghere permanentă, amenințări directe sau voalate, umilire publică ori privată, restricționarea accesului la bani, izolarea socială, intimidare sexuală sau inducerea fricii prin gesturi aparent minore. Uneori, nici măcar nu este nevoie de violență fizică pentru ca efectul să fie devastator.

„Controlul coercitiv și dinamica relațională sunt insuficient integrate în practică, deși sunt predictori esențiali ai cazurilor cu risc ridicat”, avertizează cercetătoarea.

Cu alte cuvinte, dacă societatea, apropiații sau instituțiile se uită exclusiv la existența loviturilor, multe situații periculoase trec neobservate. O persoană poate trăi ani întregi într-un climat de teroare fără să existe un episod spectaculos care să atragă imediat atenția.

Această lipsă de înțelegere explică și de ce unele tragedii sunt ulterior descrise drept „șocante” sau „de neimaginat”. În realitate, ele sunt adesea precedate de semnale clare: posesivitate extremă, amenințări, urmărire, izolare și escaladarea controlului.

Cum amplifică tehnologia abuzul

În ultimii ani, tehnologia a adăugat o nouă dimensiune fenomenului. Dacă în trecut controlul avea limite impuse de distanță și timp, astăzi el poate continua permanent, indiferent unde se află victima.

Telefonul mobil, aplicațiile de mesagerie, localizarea GPS, accesul la email sau conturile de social media pot deveni instrumente de supraveghere. Uneori sunt cerute parolele „ca dovadă de încredere”. Alteori, mesajele și apelurile neîntrerupte sunt folosite pentru a monitoriza fiecare mișcare.

„Tehnologia amplifică strategiile de supraveghere și constrângere, transformând violența într-un fenomen continuu, mai dificil de evitat și documentat”, explică Dr. Simona Mihaiu.

Presiunea psihologică devine constantă. „Victima nu mai are momente reale de respiro și poate simți că este urmărită în permanență. În plus, multe dintre aceste comportamente sunt încă minimalizate, pentru că nu lasă urme fizice și sunt confundate cu simple conflicte personale”, mai spune Dr. Mihaiu.

În realitate, impactul lor poate fi major: anxietate, teamă continuă, izolare și pierderea sentimentului de siguranță.

De ce victimele rămân și cum se ajunge la tragedie

Una dintre cele mai frecvente reacții publice după un caz de violență este întrebarea „de ce nu a plecat?”. Pentru specialiști, această formulare mută responsabilitatea asupra victimei și ignoră efectele profunde ale traumei.

„A rămâne nu este o alegere, ci o consecință a traumei. Expunerea repetată la violență afectează capacitatea victimei de a lua decizii și de a ieși din relație”, spune cercetătoarea.

După luni sau ani de intimidare, multe persoane își pierd încrederea în propriile percepții, se tem de reacția agresorului sau cred că nu vor fi ajutate. La trauma psihologică se adaugă dependența financiară, existența copiilor, lipsa unei locuințe sigure, rușinea socială sau experiențe negative cu instituțiile.

Mai mult, momentul separării este deseori cel mai periculos. Atunci când simte că pierde controlul, agresorul poate escalada comportamentul.

„Femicidul reprezintă punctul final al unui continuum al violenței, fiind precedat aproape întotdeauna de control coercitiv și comportamente de dominare”, atrage atenția Dr. Simona Mihaiu.

„Violența trebuie recunoscută înainte să devină știre de ultimă oră”

Înaintea tragediei există adesea amenințări, urmărire, încălcarea limitelor impuse de victimă, șantaj emoțional și posesivitate extremă. De aceea, prevenția și evaluarea riscului sunt esențiale.

„Violența trebuie recunoscută înainte să devină știre de ultimă oră. Nu doar când apar răni sau crime, ci din momentul în care apar primele semne de control și intimidare. Societatea are nevoie de educație privind relațiile sănătoase, de instituții pregătite să intervină și de o schimbare de perspectivă care să trateze violența nu ca pe un incident izolat, ci ca pe un proces care poate fi oprit la timp”, punctează specialistul.

Dr. Simona Mihaiu subliniază că una dintre cele mai mari probleme rămâne tendința societății de a trata violența doar ca pe o dramă individuală, nu ca pe un fenomen social care poate fi prevenit. Atât timp cât semnalele timpurii sunt ignorate, iar responsabilitatea este mutată asupra victimelor, ciclul abuzului continuă. „Avem nevoie de mai multă educație, de reacții rapide și de comunități care să nu întoarcă privirea. Violența prosperă în tăcere, iar primul pas pentru a o opri este să o recunoaștem la timp”, spune cercetătoarea.