Reînarmarea Occidentului depinde de o resursă neașteptată: bumbacul. NATO încearcă să elimine o vulnerabilitate strategică

Nitroceluloza, cunoscută și sub denumirea de „guncotton”, este substanța folosită drept propulsor în aproape toate tipurile de muniție moderne. Obținută prin tratarea cu acizi a fibrelor scurte rămase pe semințele de bumbac după recoltare – așa-numitele cotton linters –, aceasta generează gazele care propulsează proiectilele de artilerie, rachetele și alte sisteme de armament. Fără nitroceluloză, producția de muniție nu poate fi extinsă, indiferent de capacitatea fabricilor de a produce obuze sau componente metalice.

Cererea pentru muniție a crescut puternic după invazia Rusiei în Ucraina, iar statele occidentale încearcă simultan să refacă stocurile proprii și să continue livrările către Kiev. În aceste condiții, disponibilitatea materiilor prime critice a devenit un factor strategic. Potrivit reprezentanților industriei de apărare, unul dintre cele mai mari obstacole nu îl reprezintă construcția de noi uzine, ci accesul la nitroceluloză și la alte materiale explozive precum TNT-ul, scrie WSJ.

SUA, principalul producător

Statele Unite produc cea mai mare parte a fibrelor de bumbac necesare pe plan intern, însă încearcă să își extindă atât producția de cotton linters, cât și capacitatea de transformare a acestora în nitroceluloză. În Europa, situația este mai complicată. Cultura bumbacului aproape a dispărut în urmă cu secole, iar industria s-a bazat mult timp pe importuri, inclusiv din China, atât pentru materia primă, cât și pentru nitroceluloza deja procesată.

Pentru a reduce această dependență, mai multe companii europene investesc în noi capacități de producție. Grupul francez Eurenco a repornit fabrica de nitroceluloză din Bergerac, Rheinmetall transformă o instalație civilă într-una destinată industriei de apărare, iar Polonia construiește o nouă unitate de producție. În același timp, sunt testate soluții alternative, precum obținerea nitrocelulozei din pastă de lemn sau din deșeuri textile, pentru a diminua dependența de bumbac.

Reprezentanții industriei estimează că Europa trebuie să își dubleze capacitatea de producție, până la aproximativ 20.000 de tone anual, pentru a asigura un lanț de aprovizionare rezilient în cazul unor crize viitoare. Totuși, extinderea producției este îngreunată de procedurile de autorizare, reglementările de mediu și investițiile foarte mari necesare pentru construirea unor noi instalații.

O altă problemă este fragmentarea producției europene. Un singur proiectil de artilerie de 155 mm poate include componente fabricate în mai multe state, ceea ce face ca orice întrerupere a lanțului logistic să afecteze întregul proces de fabricație. În plus, Europa dispune în prezent de o singură fabrică de TNT, situată în Polonia, ceea ce amplifică vulnerabilitățile industriei de apărare.

Companiile din sector solicită guvernelor contracte multianuale, argumentând că numai astfel pot justifica investițiile de sute de milioane de euro în noi capacități industriale.