Raed Arafat acuză un procuror militar de abuzuri și filaj ilegal

Raed Arafat acuză un procuror militar de abuzuri și filaj ilegal
Imagine Raed Arafat acuză un procuror militar de abuzuri și filaj ilegal (sursa: Facebook / Raed Arafat)
Șeful DSU, Raed Arafat, a lansat acuzații grave la adresa procurorului militar care instrumentează dosarul privind angajările de la departament. El suţine că magistratul și-a atras competența în mod artificial și a supus persoanele vizate unui filaj abuziv.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a lansat acuzații dure la adresa procurorului militar care instrumentează dosarul privind presupuse angajări fictive în cadrul instituției.

Oficialul susține că anchetatorul și-ar fi arogat în mod nelegal competența prin invocarea unor date nerealiste. Totodată, procurorul fi recurs la metode intruzive de supraveghere împotriva celor treisprezece persoane vizate de investigație.

Nereguli grave semnalate în ancheta penală

Măsurile de supraveghere tehnică s-au desfășurat pe parcursul a cinci luni. În acest timp, cei vizați ar fi fost monitorizați constant.

 „Am fost filați, urmăriți, înregistrați pe toate căile. GPS, filaj cu poze, înregistrare ambientală, înregistrare audio, înregistrare video”, a declarat Raed Arafat.

Investigația vizează activitatea a patru medici și a unei asistente angajate cu jumătate de normă. Conducerea DSU respinge suspiciunile și a pus la dispoziția autorităților zeci de mii de pagini și mii de fișiere care demonstrează activitatea prestată de aceștia.

Acuzații privind atragerea artificială a competenței militare

Dosarul a intrat în atenția Parchetului Militar după ce în documentele transmise judecătorilor ar fi fost inclusă informația potrivit căreia un general ar fi aprobat pontajele angajaților cercetați. Șeful DSU susține că această mențiune este falsă, deoarece oficialul respectiv conduce o altă structură organizatorică.

Prezența unui grad militar înalt în acte ar fi servit doar la mutarea dosarului spre o structură specializată de parchet.

 „Informațiile pe baza cărora s-au obținut mandatele conțineau date eronate, care să arate judecătorilor că există un general implicat, care a semnat documente și a aprobat pontaje, lucru care este fals”, a declarat Raed Arafat, șeful DSU.

Magistrații au respins ulterior solicitările de percheziție la domiciliile persoanelor vizate, considerând măsurile disproporcionate față de gravitatea faptelor analizate. Un judecător de drepturi și libertăți a subliniat că intruziunea în viața privată nu poate fi autorizată fără probe solide.

Natura administrativă a problemelor legate de pontaje

Reprezentantul DSU recunoaște că programul cadrelor medicale putea suferi modificări din cauza gărzilor efectuate în alte spitale sau a activităților specifice derulate în afara programului clasic. Orele neefectuate la termen erau însă recuperate ulterior prin predarea materialelor de specialitate solicitate de instituție.

Eventualele neconcordanțe legate de documentele de prezență reprezintă cel mult aspecte de natură administrativă și nu fapte de natură penală.

 „Chiar dacă ei sunt pontați pe un număr de ore, aceste ore le execută mai târziu, dar ne livrează materialele. Acest lucru l-am considerat acceptabil, decât să nu îi avem și să nu avem expertiza lor”, a declarat șeful DSU.

Avocații celor 13 persoane cercetate pregătesc plângeri oficiale pentru a contesta legalitatea modului în care a fost condusă întreaga anchetă penală.

0 comentarii Comentarii