Predicțiile săptămânii. Multe nume de potențiali premieri pe lista președintelui, unul singur va fi propus. PNL se rebranduiește în partid conservator, cu Bolojan cu tot

Sau să numească un prim candidat de sacrificiu și apoi candidatul real. PNL se rebranduiește, devine conservator. Există câteva motive pentru aceasta. Și nu e din cauză că Bolojan a ajuns la biserică, unde liberalismul clasic l-a bătut pe umăr.

În cele din urmă, toți progresiștii aplaudă filmul lui Cristian Mungiu. Un film despre o istorie pe care aceiași progresiști au hulit-o în viața reală acum câțiva ani.

Predicția nr 1. Mulți pe lista de potențiali premieri, puțini cu șanse.

Președintele Nicușor Dan a lăsat să apară pe surse mai multe nume de premieri. Preferata sa, Delia Velculescu, românca de la FMI, este în afara oricărei discuții, deoarece niciunul dintre reprezentanții partidelor politice din Parlament nu își dorește un asemenea nume.

Ar putea fi, în cel mai bun sau cel mai rău caz, o a doua nominalizare pe care președintele să o forțeze. Dar în negocierile cu partidele și parlamentarii neafiliați, derulate săptămâna trecută, președintele nu a reușit să închege, cel puțin formal, nicio majoritate și niciun potențial premier nu a fost găsit, unul pe care oamenii politici să îl accepte.

Negocieri blocate sau Președintele mai are nevoie de puțin timp?

Amintim că PNL nu vrea să guverneze cu PSD, și nici fără Bolojan. PSD dorește reconstrucția coaliției. UDMR are o poziție similară, dar acceptă să participe la guverne, chiar și minoritare. Și cu tehnocrat. Și cu PNL și PSD, dar ar prefera refacerea coaliției cu premier politic. Evident, UDMR exclude AUR, la fel ca și președintele. AUR cere un guvern propriu, cu prim-ministrul lor. Deci se autoanunță în opoziție. USR stă în trena lui Bolojan, dar vorbim de Fritz, care poate dispărea din fruntea partidului la fel de repede ca și Lasconi.Ce își doresc parlamentarii neafiliați, nu știm exact, doar „sinceritatea” lui Gigi Becali, l-a trimis pe Pahonțu, șeful SPP să găsească un premier.

Cine este astăzi în cărți, când vorbim despre lista președintelui?

Doi consilieri prezidențiali. Radu Burnete, consilierul economic și consilierul onorific, europarlamentarul Eugen Tomac, Delia Velculescu, despre care se spune că a ieșit din discuție, și cei doi reprezentanți ai PNL, miniștrii actuali ai cabinetului, ale căror nume au fost vehiculate destul de frecvent de presă. Respectiv, Cătălin Predoiu, ministrul de interne și fostul ministru al justiției, și Alexandru Nazare, ministrul de finanțe.

Dintre ultimii doi, probabil, numele lui Nazare este preferat la Cotroceni, dar Predoiu ar fi mai acceptabil ca variantă de a destabiliza poziția lui Bolojan în interiorul liberalilor. În ceea ce-i privește cei doi consilieri prezidențiali, se pare că Tomac are mai multe șanse decât Burnete, deoarece majoritatea partidelor s-au pronunțat pentru un premier mai politic, în detrimentul unui tehnocrat pur. Tomac are un profil de tehnocrat și de politician. Cel mai probabil este cel care se va ocupa de crearea noului partid prezidențial al lui Nicușor Dan.

Există un motiv pentru care PNL face acest pas, iar motivul este că s-a încercat în România crearea unui partid progresist pur, în stilul celor din vest. Este vorba despre USR. Apoi, treptat, celelalte partide vechi, partide clasice, PSD și PNL, au fost atrase în zona progresistă.

Unii spun că va fi o primă numire făcută în această săptămână ca să pice, după care va veni adevarata numire pentru un guvern de relativă coaliție. Președintele încercând astfel să forțeze și mâna parlamentului și a șefilor de partide și dând și ceva timp liberalilor care i-ar putea pune partidul în cap lui Bolojan. Pentru ultimii ideal ar fi un premier numit din PNL pentru a putea oferi ceva liderilor liberali locali.

Predicția nr 2 PNL se revopsește conservator

De-a lungul ultimilor ani PNL s-a îndepărtat tot mai mult de la valorile politice și economice ale liberalismului clasic. Acest lucru s-a întâmplat deoarece progresismul a pus stăpânire pe Europa și SUA, s-a trezit cu USR în coastă, anti-sistem, nou și obraznic. A fost cumva obligat de Iohannis și propria comoditate amembrilor de partid să stea atârnat de pulpana PSD. Încet a devenit un partid de centru-stânga.

Competiția cu USR

USR, creat de linia europeană progresistă (Renew etc) nu a fost capabil să depășească o limită electorală, să urce mai mult de cele câteva procente, până la cele 10-11. Nu a scos lideri credibili. Toți liderii săi au rămas cu un profil de tehnocrat, de societate civilă, de ONG-iști stângiști, care în România nu a prins absolut deloc.

Urmând această linie, când toată Europa era progresistă, inclusiv Administrația Statelor Unite era progresistă, s-a mers pe ideea, și în România, a acestei coaliții de două partide, PNL și PSD, ambele fiind atrase către centru, cu o construcție guvernamentală înclinată aș zice chiar către centru-stânga, cu o tentativă de progresism.

În fruntea partidelor au venit activiști, precum Victoria Stoiciu de la PSD, care vorbeau despre valorile LGBT, despre căsătoria între persoane de același sex, idei absolut naturale pentru mișcarea progresistă. Ciolacu, când era președinte al PSD, a permis partidului său să intre foarte bine în această zonă și a avut o relație foarte bună cu actuala președintă a Comisiei Europene.

Nicolae Ciucă, când era președinte al PNL, era dezinteresat de orice discuție despre ideologia partidului. El venea din zona armatei, fără nicio conexiune cu politica, în realitate. Venirea lui Bolojan, un progresist aflat pe linia germană, nu a adus schimbări de ideologie majore nici în partid, nici în actul de guvernare. PNL a fost mulți ani într-o zonă mult mai de stânga decât ar fi normal pentru un partid liberal, în sensul liberalismului clasic.

Liberalismul lui Bolojan „sună” a progresism pur

În ce-l privește pe Bolojan, singura sa acțiune liberală autentică a fost în favoarea companiilor multinaționale pentru care a venit cu măsuri economice reparatoare după ce fuseseră introduse ceva taxe și pe această zonă. În rest, tot ceea ce a fost clasă medie, un mic antreprenor, un liber profesionist, au fost îngropați de o avalanșă de măsuri „reformatoare”, în esență creșteri de taxe și tăieri de avantaje fiscale, fără a pune în loc absolut nimic pentru relansarea economică.

Probabil și consultanții PNL realizează că o astfel de conducere, dincolo de faptele mărețe care i se construiesc și aplipesc imaginii lui Bolojan, nu au niciun sprijin în clasa medie și antreprenori. Și atunci se merge pe ideea de a rebrandui PNL ca un partid de dreapta conservator în linia clasică a liberalismului.

Iar primul pas s-a făcut în acest weekend, când toată floarea cea vestită a liberalismul a fost dusă la un eveniment festiv de aniversare a existenței PNL, cu multe referiri la istoria seculară a partidului național liberal, cu accent pe PNL și, cel mai amuzant, cu grija lui Bolojan de a povesti cum a fost la biserică, unde o doamnă s-a apropiat și i-a spus „prin noi înșine!”. Deviza liberalilor interbelici.

Este, dacă vreți, calul alb pe care zburdă acum Bolosan în încercarea sa de a construi o nouă imagine, o imagine nu doar de tehnocrat antipatic, reformator și gata să taie absolut totul, ci de om care se preocupă de soarta clasei medii, a antreprenorilor din România și revinit la valorile părinților fondatori ai liberalismului românesc, cu conexiunea inevitabilă, evident, cu biserica, pentru a atrage puțin și din electoratul călingeorgist. Și a nu-l lăsa doar pe Nicușor Dan cu închinatul la icoane.

Predicția nr 3. Toți progresiștii aplaudă filmul despre povestea unei familii pe care o înjurau acum ceva timp

De ce este amuzant să vezi atât de mult entuziasm? Dincolo de o performanță artistică ce merită aplaudată, cea a lui Cristian Mungiu, un film care a câștigat Palme d’Or (Fjord) și regizorul român care a câștigat Palme d’Or pentru a doua oară, vorbind despre o problemă reală a societății românești, ca și în primul film. Ne amintim că în primul film al lui Mungiu se vorbește despre o tânără care se află în situația de a face un avort ilegal în epoca comunismului. O problemă de viață și de moarte în acele timpuri pentru cine le-a trăit sau își duce aminte.

Și în Fjord vorbim despre o altă problemă gravă, extrem de gravă și care a distrus destule familii. Familia Bodnariu, români din Norvegia a fost abuzată de Barnevernet, serviciul social finlandez, fiind despărțită abuziv de copii și a existat o lungă bătălie diplomatică, juridică și umană pentru a recupera acei copii și adolescenți și a-i reintegra în familia lor naturală.

Nimeni încă n-a văzut filmul în România, dar toată lumea cunoaște cazul și fiecare s-a poziționat față de acest caz. În plus nu este singurul. Au fost multe alte abuzuri de acest fel.

Progresiștii români aplaudă filmul despre instituțiile obtuze ale progresismului european

Este interesant faptul că zona progresistă a societății românești, în frunte cu premierul de atunci, Dacian Cioloș, era foarte rezervată în a sprijini această familie. Dacă nu ar fi existat o serie de europarlamentari care să se implice în această bătălie, și dacă îmi amintesc bine, cel mai vocal a fost Titus Corlățean, poate lucururile n-ar fi avut un final fericit.

Întâmplarea face să-l știu personal pe Titus Corlățean, un om care își duce viața conform percepțiilor religiei creștine. Are o familie absolut minunată și cu siguranță acțiunile sale de atunci nu au venit ca urmare a unei politici, ci pur și simplu din solidaritate umană. Un om care împărtășea valorile vieții cu cei puși în situația de a rămâne fără copii și care voia să ajute.

Astăzi, toți cei care în acel moment considerau familia Bodnariu ciudată, fanatici religioși, abuzatori de copii etc la vremea respectivă, laudă performanța unui film care vorbește despre dramele și, din fericire, despre soluția pozitivă obținută de romînii din Norvegia. În plus aplaudă cu două mâini declarația, altminteri perfect normală a regizorului Mungiu, aceea că orice extremism este rău și că extremismul de stânga este la fel de rău ca cel de dreapta și duce la extremisme și mai mari prin împingerea lucrurilor dincolo de o normalitate a vieții?

Și tot ei, cei care acum aplaudă normalitatea declarațiilor și filmului lui Mungiu, trec la următorul post pe rețelele sociale și uruncă cu acuzații de putinism, fascism și îi numesc idioți pe toți cei care mișcă în frontul progresismului.

Aplaudaci care aprobă pentru că știu că trebuie să lăudat, dar nu înțeleg de cele mai multe ori foarte bine nici de ce aplaudă, nici de ce hulesc. Este cazul, în opinia mea, al majorității postacilor progresiști care au aplaudat acest film. Altminteri un film cu subiect lăudabil, pe care abia aștept să-l văd.

O săptămână cu mari speranțe pe frontul politic și cu temeri pe frontul economic, dacaă nu vom avea totuși o soluție politică. Și mai ales cu curiozitatea dacă în cele din urmă guvernul Bolojan, demis prin moțiune de cenzură, va pleca și practic acasă sau va continua să facă figurație la vârful statului.