Povestea Zilei Naționale a Franței, sărbătoarea născută din Revoluție

În fiecare an, pe 14 iulie, Franța marchează Ziua Națională prin parade militare, focuri de artificii și petreceri populare. Puțini știu însă că această dată nu a fost sărbătorită timp de aproape un secol după Revoluția Franceză.

La un an după căderea Bastiliei, pe 14 iulie 1790, aproape 300.000 de oameni s-au adunat pe Champ-de-Mars, la Paris, pentru Fête de la Fédération. Evenimentul simboliza reconcilierea și unitatea națiunii după primele luni ale Revoluției.

Povestea Zilei Naționale a Franței

Sărbătoarea a avut însă o viață scurtă. După încoronarea sa ca împărat, în 1804, Napoleon Bonaparte a eliminat festivitățile din 14 iulie și le-a înlocuit cu celebrarea Sfântului Napoleon, organizată pe 15 august.

Nici regimurile care au urmat nu au readus în prim-plan această dată. În perioada Restaurației era sărbătorit Sfântul Ludovic, pe 25 august, iar în timpul regelui Carol al X-lea era marcat Sfântul Carol. Nici Monarhia din Iulie și nici Al Doilea Imperiu nu au ales să celebreze 14 iulie, conform Paradis Latin

Motivul era unul politic. Recunoașterea zilei de 14 iulie ar fi însemnat acceptarea legitimității Revoluției Franceze. Pentru monarhii care au revenit la putere, acest lucru era de neacceptat. Timp de aproape o sută de ani, amintirea zilei de 14 iulie a fost păstrată în principal de susținătorii ideilor republicane.

Cum a devenit 14 iulie sărbătoare națională

Situația s-a schimbat odată cu consolidarea celei de-a Treia Republici. După ce „La Marseillaise” a fost adoptată ca imn național, autoritățile au decis că Franța are nevoie și de o zi națională. Deputatul Benjamin Raspail a propus un proiect de lege, care a fost aprobat aproape în unanimitate.

Legea a fost promulgată pe 6 iulie 1880 de președintele Jules Grévy. Textul era extrem de scurt și conținea o singură prevedere: „Republica adoptă ziua de 14 iulie drept sărbătoare națională anuală.”

Legea nu preciza însă la care 14 iulie se referă. Ambiguitatea a fost intenționată. Data amintea atât de căderea Bastiliei din 1789, cât și de Fête de la Fédération din 1790, o celebrare a unității naționale. Astfel, Republica a reușit să împace două simboluri ale istoriei Franței și să transforme 14 iulie în ziua națională cunoscută astăzi în întreaga lume drept Ziua Bastiliei.

Prima sărbătoare națională din 1880

Pe 14 iulie 1880, Franța și-a celebrat pentru prima dată oficial ziua națională. Programul a inclus concerte în grădini publice, străzi decorate, focuri de artificii și baluri organizate în localități din întreaga țară. Momentul central al festivităților a avut loc însă pe hipodromul Longchamp din Paris.

În fața a aproximativ 300.000 de spectatori, președintele Jules Grévy a înmânat armatei noile drapele ale Republicii. La ceremonie au participat și liderii politici Léon Gambetta și Léon Say.

Încă de la prima ediție au fost stabilite tradițiile care definesc și astăzi Ziua Națională a Franței: parada militară, focurile de artificii și balurile populare.

Cum au evoluat tradițiile de 14 iulie

Parada militară a fost mutată pe bulevardul Champs-Élysées în 1919, ca omagiu adus soldaților care au luptat în Primul Război Mondial. În următoarele decenii, evenimentul a fost organizat și pe alte bulevarde din Paris. Din 1980, parada are loc în fiecare an pe Champs-Élysées, una dintre cele mai cunoscute artere ale capitalei franceze.

Seara, festivitățile continuă cu balurile populare organizate în piețe și cartiere din întreaga Franță. O altă tradiție îndrăgită este Bal des Pompiers, balul organizat de pompieri. Obiceiul a apărut în 1937, la cazarma din Montmartre, și a devenit unul dintre cele mai populare evenimente ale zilei de 14 iulie. Parada militară, focurile de artificii și balurile populare rămân, și astăzi, principalele simboluri ale Zilei Naționale a Franței.