NASA își schimbă radical strategia: bază permanentă pe Lună și misiune nucleară spre Marte

NASA își schimbă radical strategia: bază permanentă pe Lună și misiune nucleară spre Marte
Imagine sursa foto: Associated Press
NASA a anunțat o schimbare majoră în strategia sa de explorare spațială cu echipaj uman, renunțând la planurile pentru o stație orbitală lunară în favoarea construirii unei baze permanente pe suprafața Lunii. În paralel, agenția pregătește o nouă misiune spre Marte, propulsată de energie nucleară, care ar putea fi lansată încă din 2028.

Noua direcție marchează o repoziționare importantă a programului Artemis, care va pune accent pe rapiditate și pe stabilirea unei prezențe umane de lungă durată în spațiul extraterestru. Planul include o investiție estimată la aproximativ 20 de miliarde de dolari în următorii șapte ani, cu obiectivul de a crea o prezență umană stabilă pe Lună, potrivit Aleph News.

Baza lunară va fi construită în etape

Decizia reprezintă o schimbare semnificativă față de planurile anterioare care vizau construirea Lunar Gateway. O stație spațială internațională ce urma să orbiteze Luna și să servească drept punct de sprijin pentru misiunile lunare. În noua strategie, elemente ale acestui proiect vor fi reutilizate pentru dezvoltarea infrastructurii de la suprafață, inclusiv habitate pentru astronauți, sisteme robotice de asistență și infrastructură energetică.

Baza lunară va fi construită în etape. Prima fază va include sisteme de comunicații și suport robotic, urmată de misiuni regulate cu astronauți. În cele din urmă, NASA își propune ca până în 2030 să existe un avanpost permanent pe Lună, capabil să susțină prezența umană continuă.

În același timp, NASA avansează și un proiect ambițios de propulsie nucleară pentru explorarea planetei Marte. Noul vehicul spațial, denumit „Space Reactor-1 Freedom”, ar putea fi lansat în 2028. Ar demonstra utilizarea propulsiei electrice nucleare în spațiu. Această tehnologie ar putea reduce semnificativ durata călătoriilor interplanetare, deschizând calea pentru misiuni mai eficiente către Marte și dincolo de aceasta.

Competiție globală în domeniul spația

Oficialii NASA subliniază că această schimbare de strategie vine într-un context de competiție globală tot mai intensă în domeniul spațial. Alte state, inclusiv China, își propun misiuni ambițioase, precum o aselenizare cu echipaj uman până în 2030.

Administratorul NASA, Jared Isaacman, a declarat că agenția își propune să atingă obiective considerate aproape imposibile. De asemenea, să revină pe Lună înainte de finalul mandatului prezidențial în curs, cu scopul de a construi o bază lunară și de a asigura o prezență durabilă. El a subliniat că „ceasul ticăie” în această competiție globală. Succesul sau eșecul va fi măsurat în luni, nu în ani.

Noua foaie de parcurs a NASA pune accent pe utilizarea Lunii ca teren de testare pentru tehnologii și strategii necesare viitoarelor misiuni spre Marte. Agenția urmărește astfel nu doar explorarea temporară, ci dezvoltarea unei capacități de locuire permanentă dincolo de orbita Pământului.

Detaliile complete ale planului urmează să fie ajustate pe măsură ce NASA finalizează calendarul misiunilor și parteneriatele internaționale implicate. Totuși, direcția este clară. Otranziție de la explorări scurte la prezență umană permanentă în spațiu, cu Luna ca punct central al acestei noi etape.

0 comentarii Comentarii