Instinct politic sau marginalizare? Două scenarii care explică de ce Marco Rubio, cel mai experimentat diplomat al lui Trump, este absent din prima linie a crizei cu Iranul

Războiul cu Iranul este cea mai gravă provocare de politică externă a administrației Trump din actuala perioadă. Cu toate acestea, secretarul de stat Marco Rubio pare să joace un rol surprinzător de discret în gestionarea acestui conflict, lăsând locul altor emisari, scriu cei de la The Dispach.

Rubio, descris adesea drept „adultul din cameră” al unui cabinet marcat de controverse, a păstrat un profil scăzut de la declanșarea ostilităților pe 28 februarie. Singura sa intervenție notabilă a fost sugestia că Israelul ar fi forțat mâna Statelor Unite în acest război. La discuțiile de pace intermediate de Pakistan luna aceasta, secretarul de stat a fost absent, fiind fotografiat ulterior la un eveniment sportiv alături de președintele Trump. În locul său, sarcina negocierilor de mare impact a fost delegată unor figuri precum Steve Witkoff și Jared Kushner sau chiar vicepreședintelui JD Vance.

Marginalizat de calcule politice interne

O variantă de scenariu ar fi cea legată de Iran.

Iranul are motive evidente de a evita un dialog cu Rubio, cunoscut pentru pozițiile sale extrem de dure din perioada senatorială, când s-a opus vehement acordului nuclear din era Obama. De asemenea, dinamica internă de la Casa Albă ar putea juca un rol: dacă o echipă formată din Vance și Kushner reușește să obțină un acord, Trump poate revendica întregul succes. Prezența lui Rubio ar împărți meritele, presa fiind înclinată să atribuie reușita experienței diplomatice a secretarului de stat.

Retragere voluntară dintr-un dosar toxic

O altă teorie sugerează că Rubio s-a retras deliberat dintr-un proces pe care îl consideră sortit eșecului sau periculos pentru viitorul său politic. Surse citate de New York Times indică faptul că Rubio ar fi fost „ambivalent” încă din faza de planificare a războiului, avertizând că distrugerea completă a capacităților iraniene este un obiectiv dificil. Prin distanțarea de „dosarul Iran”, Rubio evită să fie asociat cu eventualele eșecuri militare sau economice rezultate din blocarea Strâmtorii Hormuz.

În schimb, acesta și-a concentrat energia asupra unei cauze mai apropiate de baza sa electorală: Cuba. În timp ce restul administrației se luptă cu impasul iranian, Rubio a obținut succese palpabile în regiunea sa de expertiză. El a gestionat presiunea asupra regimului din Venezuela, a coordonat eforturile de izolare a Cubei, vizând eliminarea influenței comuniste în insulă. Dacă reușește o victorie diplomatică majoră acolo, își va asigura o poziție solidă pentru 2028, oferind un contrast favorabil față de colegii săi blocați în criza din Orientul Mijlociu.

Totodată, vicepreședintele JD Vance are un interes politic major în a conduce aceste negocieri, încercând să-și recupereze credibilitatea în fața alegătorilor „America First” prin obținerea unei păci rapide.

În peisajul politic actual de la Washington, tăcerea lui Marco Rubio pe tema Iranului ar putea fi, în fapt, cea mai elocventă dovadă a instinctului său politic de supraviețuire.