Când „Hristos a Înviat!” se spunea în șoaptă. Cum a supraviețuit Paștele în „epoca de aur” fără să apară în ziare 

În paginile de presă, lumina Învierii nu și-a făcut loc printre rândurile ocupate de planuri cincinale, de producții record și de elogii aduse partidului. „Nu găsim nicio referire la cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii”, explică profesorul universitar doctor Ilie Rad, unul dintre cei mai importanți cercetători ai istoriei presei românești, într-un interviu pentru News Edge. 

Chiar și așa, în ciuda tăcerii impuse a ziarelor, credința continua să existe și a rezistat. Ceea ce s-a văzut mai apoi, în anii de după Revoluție, și ceea ce se întâmplă în prezent. „Oficial, presa a reuşit să schimbe raportarea societăţii la sărbătorile religioase, dar, în realitate, oamenii au sărbătorit, în continuare, marile evenimente creştine, precum Crăciunul sau Paştile”, punctează Ilie Rad.

Profesorul universitar povestește cum a funcționat relația dintre presă, ideologie și religie în perioada comunistă. El precizează cum, în ciuda eforturilor propagandistice, Paștele nu a dispărut niciodată din viața românilor. „Eu cred că oamenii s-au bucurat de sărbătoarea pascală, chiar dacă presa nu scria nimic în acest sens”, adaugă acesta.

Presa religioasă se transformă

Transformarea presei românești începe înainte de instaurarea completă a regimului comunist. Momentul 23 August 1944 a reprezentat o schimbare importantă de direcție. Iar după abdicarea Regele Mihai I, în 1947, controlul asupra mass-media a devenit total.

Ziarele care erau de partea vechiului regim au fost, la foarte scurt timp, desființate. Publicațiile considerate „burgheze” sau „reacționare” au dispărut de la chioșcuri. Inclusiv reviste culturale importante au fost închise, pe motiv că promovau o cultură incompatibilă cu noua ideologie. „Publicaţiile cu profil religios au fost desfiinţate sau cenzurate, mai ales după plecarea Regelui Mihai din ţară”, explică Ilie Rad.

În același timp, presa religioasă dispare aproape în totalitate. Rămân doar câteva publicații oficiale, controlate de instituțiile bisericești tolerate de stat. „Presa devine, este obligată să facă astfel, un simplu mijloc de propagandă, de manipulare a opiniei publice”, explică Ilie Rad.

Paștele a fost o sărbătoare „invizibilă”

În acest context complicat, Paștele dispare din ziare. Nu există articole despre Înviere, nu sunt menționate slujbele religioase, iar numele lui Iisus Hristos este evitat de către jurnaliști. „Nu găsim nicio referire la cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii”, spune profesorul Ilie Rad. „Desigur, fac excepţie puţinele publicaţii religioase care mai existau, unde asemenea referinţe erau normale”, completează el.

Dar situația este similară și în cazul Crăciunului, redenumit și reinterpretat. De altfel, Moș Crăciun a devenit atunci Moș Gerilă. Se vorbea atunci despre „sărbătorile de iarnă”, nu despre Nașterea lui Iisus Hristos. Iar strategia nu era deloc una întâmplătoare. Regimul comunist promova ateismul și încerca să construiască o societate în care religia să fie doar un subiect de discuție marginal sau chiar irelevant.

România și Uniunea Sovietică au avut strategii diferite

Deși modelul ideologic adoptat și în țara noastră venea din Uniunea Sovietică, România nu a aplicat aceeași politică radicală de distrugere a Bisericii. În URSS, biserici și mănăstiri au fost demolate sau transformate în clădiri utilitare. Un exemplu bun este Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, distrusă în 1931 la ordinul lui Iosif Stalin.

În România, autoritățile au ales o altă cale, au fost mai blânde cu instituția Bisericii. „Autorităţile române comuniste şi-au dat seama că pot câştiga mai mult, ideologic şi practic vorbind, fiind colaboratori cu Biserica şi nu duşmani violenţi ai acesteia”, subliniază Ilie Rad. „Nu cred că românii sunt mai habotnici decât ruşii”, adaugă el. Abordarea, subliniază profesorul, a permis menținerea unei vieți religioase, chiar dacă era una strict controlată.

De asemenea, relația dintre stat și Biserică a fost influențată și de episoade istorice concrete. De exemplu, în 1944, Justinian Marina, care a devenit patriarh în anii următori, l-a adăpostit pe Gheorghe Gheorghiu-Dej după evadarea lui din închisoare. Câțiva ani mai târziu, și Nicolae Ceaușescu a fost permisiv cu unele obiceiuri în viața sa, căci părinții săi au fost înmormântați creștinește, conform tradiției.

În același timp, demolările de biserici din București, practică de amploare în anii ’80, nu au fost motivate oficial religios, ci mai degrabă urbanistic. Conform oficialilor de atunci, s-a luat această măsură în cadrul procesului de sistematizare. „Demolările nu au avut motivaţii religioase, ci raţiuni urban-edilitare”, explică Ilie Rad.

Cele trei „vârste” ale comunismului

Profesorul Ilie Rad împarte perioada comunistă în trei etape distincte. „Poziţionarea era diferită, în funcţie de cele trei «vârste» ale comunismului românesc”, spune el. Prima, anii 1948–1960, este cea mai dură când vine vorba de relația dintre comuniști și Biserică. Religia a fost în acea perioadă marginalizată într-un mod agresiv. Biserica Greco-Catolică a ajuns să fie desființată, de exemplu. Iar numeroși preoți au fost trimiși închisori.

A doua etapă, între 1964 și 1975, este caracterizată de o relativă libertate. „A avut loc o relaxare şi în domeniul religios”, spune Ilie Rad. Atunci s-au tipărit Biblii, iar liderii de stat au participat la evenimente internaționale cu caracter religios. Un exemplu bun este redactarea din „Scînteia” a întâlnirii lui Ceaușescu cu călugării de la Muntele Athos. 

Ultima etapă, anii 1980, aduce o nouă duritate față de religie. Activitățile bisericești au fost descurajate, chiar dacă indirect. Iar participarea la slujbe putea avea consecințe profesionale. „Activiştii de partid nu era bine să fie văzuţi la slujbele religioase”, punctează Ilie Rad.

Cum limbajul și cultura au fost cenzurate

Controlul ideologic al regimului nu se oprea la presă. Literatura era și ea atent supravegheată. Profesorul oferă exemple concrete și explică cum în poeziile semnate de Lucian Blaga sau Ion Iuga, referințele religioase au fost eliminate sau modificate.

Cuvinte precum „sfinți” sau „Iisus” erau considerate problematice și înlocuite pentru a evita cenzura completă. „Un cuvânt ca «sfinţi» putea deranja cenzura vremii”, explică Ilie Rad.

Dar chiar și în astfel de condiții, credința nu a dispărut. Uneori, ea se manifesta discret și ingenios. Un exemplu bun este cel al poetului Vornic Basarabeanu. În anul 1949, el a publicat o poezie în revista Flacăra. Inițialele versurilor formau, citite de jos în sus, mesajul „Hristos a Ȋnviat”. Însă, gestul preotului a fost descoperit de către autorități și el a plătit pentru curajul său. „Este un exemplu edificator”, spune Ilie Rad.

Astfel, presa oficială promova ateismul, dar realitatea era una diferită. „Oficial, presa a reuşit să schimbe raportarea societăţii, dar, în realitate, oamenii au sărbătorit în continuare Paştele şi Crăciunul”, spune Ilie Rad. În casele oamenilor, tradițiile au continuat. Slujba de Înviere s-a ținut, ouăle roșii s-au pus pe masă. „Eu cred că oamenii s-au bucurat de sărbătoarea pascală”, adaugă el.

Bineînțeles, erau și excepții, adică activiștii de partid sau cei aflați în funcții importante. Ei evitau participarea la slujbe pentru a nu avea probleme în „dosarul de cadre”.

După 1989 și revenirea Paștelui în presă

După Revoluția din 1989, schimbările relației dintre conducerea țării și religie, dintre presă și credință, au fost unele radicale. Presa religioasă a renăscut, publicațiile interzise au reapărut, iar discursul despre Paște a revenit în prim-plan. Articolele au început să includă tradiții, semnificații și texte literare interzise anterior. „Au reapărut organe de presă cu profil religios şi au fost întemeiate altele noi”, explică Ilie Rad.

Astăzi, libertatea religioasă este garantată, iar prezența Bisericii în spațiul public este una complet firească. Dar, retrospectiv, perioada comunistă scoate în evidență limitele controlului ideologic. Paștele a fost eliminat din ziare, dar nu a putut fi eliminat din viața oamenilor. „Cititorii trebuie să se bucure de climatul de libertate în care trăim”, spune Ilie Rad. Pentru că, dincolo de propagandă, credința a rămas vie.

La final, profesorul amintește o poezie a poetului Horia Bădescu, care surprinde esența sărbătorii:

„Plouă, Doamne, cu lumină, plouă,
plânge Dumnezeu acolo, sus,
trece printr-o lacrimă Isus;
inima iar ni se face nouă.

Se aşează lumea pe din două,
se întorc acei care s-au dus,
naşte dimineaţa din apus;
inima iar ni se face nouă.

Grea e carnea orelor de rouă,
greu de duh s-a-îngreuiat pământul,
e de cer şi de tăcere vântul;
inima iar ni se face nouă.

Înviere juruită nouă!
Plouă, Doamne, cu lumină, plouă.”