Fostul premier al Columbiei Britanice demontează mitul captării carbonului, și pune sub semnul întrebării 10 miliarde de dolari din banii publici canadieni

Aliința petrolieră care a crescut emisiile cu 143% cere subvenții pentru tehnologia necesară captării carbonului. Totuși, aceasta ar asigura captarea a 0,1% din gazele de seră globale. Acesta e paradoxul canadian al captării și stocării carbonului.

La conferința Canada Strong and Free Network din Vancouver, pe 24 aprilie 2026, Gordon Campbell, primul lider ales din America de Nord care a introdus o taxă pe carbon, în Columbia Britanică, a spus răspicat ceea ce guvernele canadiene și industria petrolieră refuză să admită.

„A venit timpul să renunțăm la ochelarii de cal. Captarea și stocarea carbonului este ceva despre care vorbim în Canada de mai bine de un sfert de secol. Am investit miliarde de dolari încercând să ne convingem că va funcționa. Nu funcționează. Costă bani. Și acei bani sunt scoși din alte resurse productive potențiale pe care le-am putea avea pentru canadieni.”

Campbell nu pleda pentru reducerea extracției de petrol. Observa, mai degrabă, că prefăcătoria rezolvării emisiilor prin tehnologie costisitoare și ineficientă reprezintă o risipă nesăbuită de resurse publice limitate.

Ce arată datele despre captarea și stocarea carbonului

DeSmog a analizat anterior 12 proiecte mari de captare și stocare a carbonului din întreaga lume și a constatat „o litanie de depășiri de costuri și obiective ratate, cu o creștere netă a emisiilor.” Doar 50 de milioane de tone de CO2 sunt sechestrate anual prin această tehnologie. E o fracțiune infimă de 0,1% din gazele de seră globale. Un studiu publicat recent în revista Nature a arătat că o penurie de formațiuni geologice adecvate la nivel mondial limitează captarea carbonului la atenuarea unei porțiuni minuscule din emisiile periculoase. Și chiar dacă injectarea tuturor emisiilor de producție în subteran ar fi perfect eficientă, nu ar face nimic pentru restul de 80-90% din gazele de seră produse la arderea combustibililor.

10 miliarde din buzunarul public, riscurile pe umerii albertanilor

Guvernul federal al premierului Mark Carney s-a angajat să acopere jumătate din costul estimat de 20 de miliarde de dolari al proiectului Pathways prin credite fiscale, iar guvernul Alberta promite alte miliarde pentru membrii foarte importanți ai Alianței Petroliere. Aceasta a fost recent redenumită Oil Sands Alliance. Companiile componente au înregistrat împreună 37 de miliarde de dolari profit în 2023. În ciuda acestor promisiuni publice, cei mai mari producători de petrol din nisipurile bituminoase refuză constant să investească propriii bani în demararea construcției.

Mai mult, Alberta a permis fragmentarea celui mai mare proiect de captare a carbonului din lume în peste 120 de propuneri separate pentru a evita declanșarea unei evaluări de mediu provinciale, iar companiile din Pathways au cerut guvernului de la Ottawa „asigurări că proiectul nu va necesita o evaluare federală” în temeiul Legii evaluării impactului.

Fermieri, lideri indigeni și „zona de pericol”

Locuitorii rurali din Alberta care trăiesc în apropierea conductei de CO2 propuse. Sunt 600 de kilometri de la nisipurile bituminoase la Cold Lake. Ei s-au unit într-o alianță improbabilă de fermieri și lideri indigeni sub numele „No CO2 Pipelines”. Penny Fox, co-fondatoarea grupului, a formulat direct: „Mii de albertani ca mine trăiesc direct în zona de pericol a acestui proiect. Într-o explozie, oamenii din comunitățile noastre se confruntă cu orice, de la probleme respiratorii la leziuni cerebrale sau moarte instantanee.” Șeful Primei Națiuni Athabasca Chipewyan, Allan Adam a subliniat că proiectul „pune în pericol oamenii, pământul, apa și fauna sălbatică, fără consultare, fără partajarea informațiilor și fără o evaluare formală de mediu.”

Bilanțul care nu minte

În timp ce alte industrii canadiene și-au redus emisiile de gaze de seră cu un sfert față de 2005, producătorii de nisipuri bituminoase și-au văzut emisiile explodând cu 143% în același interval. Cu prețul petrolului peste 100 de dolari per baril din cauza conflictului iranian, aceleași companii vor înregistra profituri suplimentare de miliarde, și tot cer subvenții publice înainte de a eficientiza propria producție.