Reacția vine în contextul în care Executivul analizează restructurarea sau închiderea a 22 de companii de stat. Această măsură fiind prezentată drept parte a unui proces de eficientizare economică.
Critici privind privatizările din trecut
Într-o postare publică pe facebook, Elena Udrea susține că experiențele anterioare arată riscurile majore ale unor astfel de decizii. Ea invocă exemple precum combinatul Sidex Galați, privatizat în 2001 și ajuns ulterior în dificultate. Cât și Șantierul Naval Mangalia, implicat în dispute financiare și proceduri de reorganizare.
De asemenea, fosta ministră amintește cazul Petrotub Roman, unde privatizarea ar fi fost însoțită de controverse legate de ajutoare de stat.
Potrivit datelor prezentate de Curtea de Conturi a României, aproape jumătate dintre cele peste 7.700 de companii privatizate între 1991 și 2019 nu mai există în prezent, fiind radiate sau dizolvate.
Managementul, nu proprietatea, este problema
Udrea susține că principala problemă nu este proprietatea de stat. Este modul în care sunt administrate aceste companii. Ea argumentează că numirile politice și lipsa unui management profesionist au afectat performanța economică a întreprinderilor strategice.
Ca exemplu pozitiv, este invocată Hidroelectrica, considerată un model de eficiență după implementarea unui management mai riguros.
Context european: reindustrializare și investiții strategice
Fosta ministră atrage atenția că măsurile discutate în România vin într-un moment în care statele europene își consolidează industriile strategice.
Țări precum Germania, Franța sau Italia au adoptat politici de protejare și dezvoltare a sectoarelor-cheie, inclusiv energie și apărare.
În paralel, Comisia Europeană promovează inițiative precum CHIPS Act sau Defence Industry Act, menite să stimuleze reindustrializarea și autonomia strategică a Uniunii Europene.
Dezbatere privind direcția economică a României
Criticile vin pe fondul unei dezbateri mai largi privind direcția economică a României și capacitatea statului de a valorifica oportunitățile actuale, inclusiv fondurile europene și cererea crescută din sectorul apărării.
În timp ce autoritățile susțin necesitatea restructurării companiilor neperformante, vocile critice avertizează asupra riscului de a pierde active strategice într-un moment favorabil pentru dezvoltarea industrială.
