Drumul Crucii din stațiunea Straja. Unul din cele mai importante pelerinaje care are loc în Vinerea Mare

Drumul Crucii din stațiunea Straja. Unul din cele mai importante pelerinaje care are loc în Vinerea Mare Schitul Straja/sursa:wikimedia commons
De aproape 30 de ani, stațiunea Straja, aflată în Munții Vâlcan, găzduiește în Vinerea Mare unul din cele mai importante evenimente religioase premergătoare paștelui. „Drumul Crucii” este un demers religios, care presupune parcurgerea unui traseu lung de mai bine de 10 kilometri.

La acesta participă sute de enoriași, veniți din toată țara. Stațiunea montană Straja a devenit una din cele mai vizitate locații în timpul iernii din România. Aceasta se află în Munții Vâlcan, la baza Vârfului Straja, care are o altitudine de 1865 de metri. De asemenea, stațiunea este punctul de frontieră între județele Hunedoara și Gorj.

Istoricul stațiunii

Munții Vâlcan au fost întotdeauna un loc important pentru români. Până în anul 1918, au fost granițele naturale între regiunile Transilvania și Muntenia. Acestea erau păzite atât de ostași austro-ungari, cât și de români.

În timpul Primului Război Mondial au găzduit lupte crunte între trupele române și cele germane și austro-ungare. În cadrul acestora au decedat peste 1000 de soldați. Mai multe atracții turistice amintesc vizitatorilor și localnicilor de aceste evenimente. Tranșeele care au fost săpate la poalele Vârfului Straja sau Pasul Vulcan și defileul Jiului sunt trei dintre ele.

Începând cu anii 30, pârtiile din stațiune, cunoscute drept „Platoul Soarelui” au fost folosite în primă instanță ca loc de pregătire la schi pentru cadrele militare. În timp au devenit din ce în ce mai cunoscute în rândul turiștilor. În anii 50 a fost înființată prima cabană turistică. Aceasta era folosită mai ales de pasionații sporturilor de iarnă și de minerii care lucrau în Lupeni.

Când începe pelerinajul

În ultimii 20 de ani s-a construit și un sat de vacanță în jurul cabanei Straja. Schitul finalizat în anul 1999 a devenit una din cele mai căutate atracții turistice și un loc de referință în Vinerea Mare. Dimitrie Ivașco, starețul Schitului Straja, a transmis pe pagina sa de Facebook: „Anul acesta, «Drumul Crucii» din Lupeni – Straja este parcurs pentru a 27-a oară. Pentru că el a început în Vinerea Mare din anul 2000, la inițiativa ctitorului Schitului Straja, Emil – Ilie Părău, cu ocazia primului Paști pe care schitul l-a întâmpinat”.

Pelerinajul o să înceapă vineri, 10 aprilie, de la ora 12:00 la Biserica Sf. Nicolae din Lupeni. Acesta se va încheia la Schitul Straja, aflat la altitudinea de 1440 de metri. Traseul presupune 10 kilometri de urcare. Despre durata acestui eveniment, Ivașco  transmite că este „cam în jur de 4 ore”.

În legătură cu evenimentele care vor urma, starețul precizează: „După ce Crucea va ajunge din nou la Schitul Straja și va fi repusă la locul ei special, în bisericuța de lemn a schitului, va începe slujba Prohodului Domnului, specifică Vinerii celei Mari”, conform adevărul.ro.

Crucea Eroilor

Evenimentele religioase din zonă au oferit noi perspective stațiunii montane. Este o destinație cu o deosebită încărcătură religioasă, care găzduiește unul din cele mai solicitante pelerinaje din țară. Anual participă sute de enoriași , care urcă pe „Drumul Crucii”. Pe traseu au loc 14 opriri. Credincioșii ascultă slujbele oficiate de preoți. La Schitul Straja oamenii pot ajunge folosind și telegondola.

În spatele bisericii de lemn din Straja s-a construit în 1996 Crucea Eroilor. Este un monument închinat soldaților care au luptat în Primul Război Mondial. Cu o înălțime de 19 metri și o lățime de 9, Crucea Eroilor se află deasupra stațiunii și a orașelor din partea vestică a Văii Jiului.

Tunelul Sfinților

În apropiere de monument s-au construit câteva chilii și biserica de lemn. Locația a devenit cunoscută datorită tunelului lung de mai bine de 50 de metri. Acesta este poarta de acces în curte iar în interiorul lui se află icoane cu sfinții din Calendarul Ortodox.

Reprezentanții stațiunii au declarat: „ninsorile mari din timpul iernii, viscolul care suflă cu putere şi troieneşte zăpada dădeau de furcă celor care se ocupau de bisericuţa din lemn şi care şi-au dorit ca oamenii să poată ajunge oricând la acest lăcaş de rugăciune”. Așa s-a conturat ideea construirii tunelului de 54 de metri lungime. Acesta face „legătura între drumul principal din staţiunea Straja şi bisericuţa din lemn”. Lucrările la tunel s-au încheiat în anul 2006.

0 comentarii