Reluarea activității centralei nucleare de la Cernavodă nu are, deocamdată, un termen cert. Cristian Bușoi a explicat că nivelul extrem de scăzut al apei înregistrat în weekend a determinat activarea unor proceduri stricte de siguranță, ceea ce face improbabilă repornirea în următoarele zece zile.
Oficialul a dat asigurări că situația nu prezintă riscuri pentru siguranța centralei și a populației, în contextul speculațiilor apărute în spațiul public.
„Nu există nici cel mai mic risc, semn de întrebare legat de posibilitatea vreunui incident sau accident la Cernavodă”, a declarat Bușoi pentru Agerpres.
Potrivit acestuia, respectarea normelor internaționale impune aplicarea unor măsuri atunci când nivelul apei scade sub anumite praguri. În acest context, autoritățile au apelat la sprijinul Administrației Naționale „Apele Române”, fiind realizată o evacuare controlată de apă din zona Iezer. Sunt avute în vedere și alte operațiuni pe râurile Olt și Argeș.
Facturile la energie ar putea crește cu până la 20%
Menținerea centralei în afara sistemului energetic pune presiune suplimentară asupra pieței de electricitate, deoarece cantitățile care nu mai pot fi livrate în baza unor contracte cu preț fix trebuie înlocuite prin achiziții de pe Piața pentru Ziua Următoare sau din alte piețe regionale.
Cristian Bușoi a avertizat că prețurile la energie ar urma să fie mai mari decât în 2025 în toate statele Uniunii Europene, în principal din cauza scumpirii gazelor naturale. Costurile mai ridicate ale gazelor se reflectă și în prețul electricității, iar situația de la Cernavodă amplifică presiunea asupra pieței din România.
Secretarul de stat a precizat că nu există încă o estimare finală privind evoluția facturilor, întrucât calculele se modifică de la o zi la alta. Totuși, o analiză a Asociației Energia Inteligentă indică posibilitatea unor majorări de aproximativ 20%.
„O anumită analiză independentă care a apărut în spațiul public, a unei asociații foarte prestigioase cu care Ministerul Energiei are o relație foarte bună de colaborare, vorbim de Energia Inteligentă, și care vorbește de creșteri de 20% poate fi un scenariu care să se întâmple în săptămânile și lunile următoare, treptat, în funcție de evoluția situației”, a afirmat Bușoi.
Acesta a subliniat că procentul nu reprezintă o prognoză definitivă și că evoluția efectivă va depinde de condițiile pieței în perioada următoare.
România a importat 3.500 MW în orele de vârf
Pentru a acoperi cererea de electricitate, România a apelat la importuri consistente, care au ajuns la 3.500 de megawați în intervalul de vârf al consumului de seară. Valoarea se apropie de capacitatea maximă de import menționată de Bușoi, de aproximativ 4.000 MW.
În medie, importurile nete zilnice se situează între 1.000 și 2.000 MW, însă nivelul variază în funcție de producția internă și de condițiile meteorologice. O contribuție mai mare a energiei eoliene în orele de seară poate reduce necesarul de electricitate cumpărată din străinătate.
Potrivit oficialului, Bulgaria a fost principalul furnizor extern de energie pentru România în intervalele de seară, iar achizițiile suplimentare contribuie la presiunea asupra prețurilor.
Ce soluții are România pentru reducerea presiunii asupra pieței
Cristian Bușoi a indicat repornirea centralei de la Cernavodă, dezvoltarea capacităților de producție din surse regenerabile și instalarea de baterii pentru stocarea energiei drept măsuri importante pentru echilibrarea sistemului energetic.
Transelectrica și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) încearcă să accelereze proiectele din sector, însă realizarea investițiilor necesită timp.
Un alt proiect urmărit de autorități este centrala de la Mintia. Bușoi și-a exprimat speranța că aceasta va avansa cu testele și va începe să producă energie electrică până la sfârșitul anului. În prima etapă, unitatea ar urma să aducă în sistem o capacitate de peste 1.000 MW.
Dunărea rămâne mult sub media obișnuită pentru luna octombrie
Prognoza Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) indică un debit al Dunării la intrarea în țară, în zona Baziaș, de aproximativ 1.200 de metri cubi pe secundă până marți. Ulterior, debitul ar urma să crească ușor, ajungând la circa 1.350 de metri cubi pe secundă până pe 18 octombrie.
Valorile rămân mult sub media multianuală pentru luna octombrie, de aproximativ 3.900 de metri cubi pe secundă.
În aval de Porțile de Fier, hidrologii estimează o creștere ușoară a debitelor pe anumite sectoare ale fluviului, în timp ce pe alte porțiuni acestea vor rămâne relativ stabile.
Nivelul redus al Dunării complică, astfel, situația sistemului energetic într-un moment în care România trebuie să compenseze lipsa producției de la Cernavodă prin alte surse și prin importuri. Data repornirii centralei nu a fost stabilită, iar evoluția prețurilor la electricitate va depinde și de condițiile din piață în următoarele săptămâni.
