Interviu. Cum sunt afectați românii de căderea Guvernului Bolojan? Sociologul Bruno Ștefan: „Într-o criză, banii se ascund”

Criza politică de la București nu se consumă în vid. Ea lovește direct în buzunarele românilor, în locurile de muncă, în încrederea pe care oamenii o mai au (sau nu o mai au) în instituțiile statului. 

Leul a început să scadă, prețurile cresc, iar investitorii stau cu mâna pe buton, așteptând să vadă ce urmează. Imaginea care rezultă nu este una liniștitoare. 

Între o furtună geopolitică globală, un deficit bugetar care a scăpat de mult de sub control și o clasă politică prinsă jocuri de culise, românii se află, spune Bruno Ștefan, într-o „stare de așteptare”. Nu atât de multă revoltă, cât o blazare și o reticență care spun, poate mai mult decât orice sondaj, despre cât de mult s-a erodat contractul dintre cetățean și stat.

Publicul privește, dar nu mai crede

Prima întrebare care se pune după căderea unui guvern este a semnalului pe care o transmite. Ce înțelege cetățeanul din acest episod? Ce îi spune despre capacitatea partidelor de a guverna, despre instituții și despre predictibilitatea viitorului apropiat?

Bruno Ștefan nuanțează. Nu toți românii urmăresc cu aceeași intensitate spectacolul politic, iar cei care o fac au învățat, în timp, să-l privească cu distanță.

„Populația statului care este interesată de politică privește spectacolul acesta și știe ce înseamnă o criză. Se gândește și la posibilitatea căderii Guvernului și la posibilitatea menținerii și le pune în balanță. Dar noi tindem să privim publicul mult prea pasionat de politică, așa cum a fost în alte perioade. Cercetările ne arată că, de fapt, o mare parte a publicului nu mai este atât de atașată de spectacolul politic. În realitate, eu cred că publicul este atent, dar reticent.”

Cheia acestei ambiguități, crede Bruno Ștefan, stă în comportamentul președintelui Nicușor Dan, care a preferat să joace rolul de mediator mai degrabă decât să ia partea unei tabere. Iar absența unui semnal ferm de la vârf a lăsat publicul fără o busolă.

„Atitudinea asta este dată de președinte. Care nu a avut o poziție foarte fermă pentru ceva anume și a preferat să fie negociator și mediator. Din cauza asta, publicul nu și-a format o părere. Pentru că niciun scenariu de acest gen nu se face fără o implicare a președintelui. Și de aceea este un tip de reticență într-o parte a publicului.”

„Într-o criză, banii se ascund”

Dincolo de percepții și sondaje, căderea unui guvern în acest moment are consecințe imediate și măsurabile în economie, pe care le vor simți și românii. 

România nu traversează o criză politică obișnuită. Situația politică se suprapune peste o tulburare globală, iar instabilitatea de la București acționează ca un accelerator al problemelor deja existente.

Bruno Ștefan explică impactul pe care această criză îl poate avea asupra românilor:

„Într-o criză, banii se ascund. Asta este normă în economie. Investitorii sau banii se pun în circulație mai greu. Oamenii când au încredere unii în alții și în autorități încep să investească, să cheltuiască mai mult, își fac planuri, cumpărări, vacanțe. Acum oamenii se simt puțin timorați. Leul a început să cadă și pare că acesta este doar începutul.”

Cu alte cuvinte, într-o criză politică prelungită este mai probabil ca românii să fie mai cumpătați cu economiile lor sau cu investițiile pe care le fac.  

Pentru români, presiunea pe cursul valutar înseamnă, concret, rate mai mari la bancă, prețuri mai mari la raft și o putere de cumpărare în scădere.

Sociologul plasează această criză politică în contextul mai larg al turbulențelor globale. Și avertizează că cele două fronturi, intern și extern, se potențează reciproc.

„Noi suntem într-o furtună geopolitică și financiară majoră, care nu ține de noi. Pare că această criză nu face decât să accelereze furtuna. Prețurile au crescut la toate produsele care vin din Orient. Acum s-a plafonat comerțul cu multe alte produse, nu doar acelea. Și criza asta o simt multe țări.”

,,Tsunami„ economic

Dacă pentru cetățeanul obișnuit criza se traduce în prețuri mai mari și incertitudine. Pentru mediul de afaceri, în special pentru sectoarele dependente de importuri sau de finanțarea publică, tabloul este dramatic.

Bruno Ștefan relatează discuții directe cu firme mari din construcții, un sector-barometru pentru sănătatea economiei:

„Am discutat cu firme mari de construcții care nu mai au materie primă, pentru că materia primă la materialele de construcții venea din Asia. Și nu mai au rezerve nici până în iunie. Firmele de construcții sunt esențiale în creșterea economică. Dacă ele stagnează și spun că prețurile vor crește cu cel puțin 30% față de începutul anului ăsta, situația este destul de urâtă pentru multe firme care nu depind de stat.”

O creștere de 30% a costurilor în construcții nu rămâne în sectorul respectiv. Ea se transmite în prețul locuințelor, în costul infrastructurii publice, în facturile pentru renovări. Și, inevitabil, în locurile de muncă.

„Vine un tsunami cum n-a mai fost. Experții spun că această criză va fi de 10 ori mai mare decât căderea băncii Lehman Brothers din 2008. Și că vor fi afectate multe firme. Va fi o contracție economică pe care o va resimți în buzunar fiecare cetățean. Și nici nu vom mai ști pe cine să dăm vina pentru ceea ce se întâmplă. Furtuna e în desfășurare în toată lumea și ne atinge și pe noi.”, spune Bruno Ștefan pentru NewsEdge.

Mesajul implicit pentru cetățean este unul de prudență: cheltuieli temperate, economii consolidate acolo unde este posibil, planuri de investiții precaute. 

Radicalizare de fațadă, blazare în profunzime

Un paradox aparent marchează momentul actual. În online, tonul oamenilor este tot mai dur, taberele tot mai vehemente, limbajul tot mai polarizat. Dar, conform fondatorului Biroului de Cercetări Sociale, pe teren, în casele oamenilor, este o altă realitate:

„Prin anularea alegerilor s-a ajuns la un tip de radicalizare rar cunoscut în România. Dar asta este atitudinea mai degrabă în orașele mici, în comune și sate. Acolo, găsim o populație cu nivel de educație mai scăzut, care se vede din ce în ce mai afectată de criză și care se radicalizează pentru că așteaptă de la politic niște semnale pozitive, nu doar negative.”

Conform lui Bruno Ștefan, această energie nu și-a găsit, deocamdată, un canal politic coerent:

„Oamenii cu nemulțumiri față de guvernare nu-și mai găsesc ancora corectă pentru a-și pune încrederea. Nemulțumirile există față de modul în care se guvernează, dar nu capitalizează nimeni. S-a creat mitul Georgescu și se întreține acest mit, că el este salvatorul. Dar nu mai stârnește atâta entuziasm cât a stârnit după anularea alegerilor. Adică a existat o reală încredere în el, dar acum deja s-au blazat cu faptul că și el face parte dintr-un joc.”

Potrivit lui Bruno Ștefan, pe TikTok, vocile sunt tot mai multe și tot mai aprinse. Dar când sociologii merg pe teren găsesc mai degrabă pe cineva care a obosit să mai creadă. Intenția de vot scade. 

Oamenii stau în „starea de așteptare”, cum o numește sociologul. Spune el că radicalizarea publică pe care o vedem este mai degrabă în comunicarea online. În interacțiunile fizice, se remarcă mai mult ,,o radicalizare uzată”.

,,Ura se vinde ușor„

Așadar, criza politică nu rămâne în interiorul parlamentului sau al televiziunilor de știri. Ea coboară în stradă, în relațiile dintre oameni, în felul în care ne privim unii pe alții în funcție de opțiunile politice.

Această dinamică, pierderea încrederii în instituții care generează, în cascadă, pierderea încrederii între oameni, este, poate, cel mai îngrijorător efect pe termen lung al instabilității politice cronice.

„Ura e cel mai ușor de vândut. Și atunci când câștigi cu ură, dă sentimentul superiorității morale oricărui își arată disprețul și scârba față de un adversar. Să antagonizezi pe cineva e cel mai ușor. E mai greu să crezi armonie și cooperare între oameni care, în mod normal, nu cooperează.”

Polarizarea e un fenomen care restructurează relațiile sociale, adâncește neîncrederea și face mai dificilă orice formă de consens. Mai ales consensul pentru reforme pe care România nu le mai poate amâna.

Într-un moment în care statul are nevoie ca cetățenii să accepte sacrificii, reduceri de cheltuieli, tăieri în aparatul bugetar, restructurări dureroase, capitalul de încredere al instituțiilor este esențial. Or, tocmai acest capital a fost erodat sistematic, criză după criză, moțiune după moțiune.

Cine câștigă după moțiune și cine pierde 

În logica jocului politic, căderea Guvernului Bolojan pare să producă câștigători și învinși clari. Dar Bruno Ștefan avertizează că tabloul de scurtă durată poate fi înșelător:

„A câștigat în acest moment PNL-ul, ceva mai mult în defavoarea PSD-ului. A câștigat AUR puțin, chiar dacă și el a mai scăzut în ultima vreme. Dar va fi întărit, pentru că privește spectacolul și știe că oricum câștigă stând. Devine jucătorul din tribună, exact ceea ce îl definea pe George Simion în galerie. El acum face galerie ca să se bată cele două tabere, pentru că el crede că va câștiga din acest joc.”

PNL-ul câștigă capital politic acum, prin imaginea unui partid care și-a asumat decizii dificile și a plătit prețul. Dar dacă PSD-ul ajunge la guvernare și începe să expună contractele și mecanismele clientelare ale liberalilor, câștigul de imagine se poate evapora rapid.

Dincolo de partide, sociologul vede o mână mai puternică în spatele acestui joc, cea a președintelui Nicușor Dan, pe care îl descrie ca pe un jucător calculat, cu viziune pe termen lung:

„Eu nu-l văd pe Nicușor Dan acum un om care să susțină PSD-ul. Are un plan în care joacă și PSD-ul, care se supune. Are un plan și legat de PNL și legat de PSD. Nu e deloc un om leneș, nu e deloc un om neimplicat. Este foarte atent, calculat și cu multe mutări înainte. De aceea, cred eu, că el dirijează această criză pentru a o duce acolo unde își dorește. Rearanjează scena politică sau cel puțin situația economică înainte de intrare în ochiul ciclonului financiar. E posibil ca această criză să fie generată pentru a diminua din cheltuielile statului și a obliga cele două partide să intre într-un conflict pentru a pune capăt dezmățului bugetar.”

Românii plătesc nota moțiunii

Moțiunea de cenzură a trecut cu un număr record de voturi. Guvernul Bolojan a căzut. Va urma o nouă rundă de negocieri, un nou premier propus, un nou guvern instalat. În cât timp nu se știe. România are experiența supraviețuirii instituționale în vid politic prelungit.

Dar ceea ce nu se schimbă odată cu guvernele este factura pe care o plătesc, în final, cetățenii. 

Căderea Guvernului se reflectă direct în viața de zi cu zi a oamenilor. Pentru cetățeanul de rând, instabilitatea politică înseamnă, concret, bani mai puțini și incertitudine mai mare. Un leu mai slab, rate mai ridicate, prețuri în creștere și o prudență generalizată care încetinește economia. 

Într-un context internațional deja fragil, criza politică acționează ca un amplificator al problemelor existente, iar efectele se propagă rapid dinspre piețe și companii către buzunarul fiecăruia.

În plan economic, blocajul politic se traduce prin frânarea deciziilor. Investițiile sunt amânate, consumul scade, iar companiile devin mai rezervate în angajări sau extinderi. 

Pentru români, asta înseamnă oportunități mai puține, presiune pe venituri și costuri mai mari în lanț. De la prețul locuințelor până la lucrările publice sau serviciile de zi cu zi.

Pe termen mai lung, efectul cel mai dificil de reparat este erodarea încrederii în instituții și în direcția țării. O societate care nu mai are repere clare devine mai vulnerabilă la polarizare și mai puțin dispusă să accepte măsuri necesare, dar dificile. 

În acest sens, impactul moțiunii depășește economia. Afectează modul în care românii își fac planuri, își gestionează banii și, în cele din urmă, felul în care se raportează la stat și unii la alții.