Vasile Tofan, premierul desemnat din Republica Moldova, își prezintă programul de guvernare. Economia și aderarea la UE, printre principalele obiective

Vasile Tofan, premierul desemnat din Republica Moldova, își prezintă programul de guvernare. Economia și aderarea la UE, printre principalele obiective
Imagine Vasile Tofan (sursa foto: tvn.md)
Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a prezentat luni programul de guvernare cu care se va prezenta în fața Parlamentului pentru a solicita votul de încredere.

Documentul, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, stabilește principalele direcții de acțiune ale viitorului Executiv. Se pune accent pe relansarea economiei, modernizarea administrației publice și accelerarea integrării europene.

În mesajul adresat deputaților, Vasile Tofan a afirmat că noul Cabinet își propune să ofere un nou impuls dezvoltării Republicii Moldova. De asemenea, se dorește valorificarea oportunității aderării la Uniunea Europeană.

„Un stat își respectă oamenii prin echitate, transparență și folosirea responsabilă a banului public. Transformă fiecare leu economisit în servicii mai bune, investiții și oportunități pentru oameni. Să repornim economia, să susținem antreprenorii și să creăm locuri de muncă mai bine plătite. Să construim un stat mai mic și mai eficient, fără suprapuneri și risipă. Dar mai puternic în servicii publice, securitate, educație, sănătate și protecția celor vulnerabili”, a declarat premierul desemnat.

Cinci direcții de acțiune pentru viitorul Executiv

Programul de guvernare este construit în jurul a cinci priorități considerate esențiale pentru următorii ani. Prima dintre acestea vizează relansarea economiei prin stimularea investițiilor. De asemenea, sprijinirea antreprenorilor, dezvoltarea exporturilor și simplificarea fiscalității. Mediul de afaceri să beneficieze de reguli stabile și un cadru competitiv.

O altă direcție strategică este accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană. Executivul își propune să pregătească Republica Moldova pentru semnarea Tratatului de Aderare până la sfârșitul anului 2028. Asta prin implementarea reformelor și consolidarea instituțiilor statului.

Programul include și măsuri pentru modernizarea administrației publice, prin digitalizarea serviciilor, reducerea birocrației, eficientizarea instituțiilor. Dar șidministrarea transparentă a proprietății publice. În același timp, Guvernul își asumă consolidarea securității statului, întărirea independenței justiției, combaterea ingerințelor externe și aprofundarea cooperării cu partenerii europeni.

A cincea prioritate este orientată spre îmbunătățirea nivelului de trai al populației. Prin crearea unor locuri de muncă mai bine plătite, investiții în educație, susținerea familiilor și dezvoltarea unui sistem de protecție socială sustenabil.

Integrarea europeană și modernizarea economiei, obiective centrale

Potrivit programului prezentat, Republica Moldova se confruntă în prezent cu o serie de provocări economice și demografice, inclusiv o creștere economică modestă, deficit de forță de muncă și presiuni asupra sistemelor sociale. Executivul propune eliminarea obstacolelor administrative pentru mediul de afaceri, încurajarea investițiilor private și a inovării, precum și valorificarea mai eficientă a resurselor publice. Documentul prevede că orice reglementare nouă va trebui să demonstreze un beneficiu public clar, iar procedurile birocratice vor fi simplificate.

Integrarea europeană rămâne obiectivul strategic al viitorului Guvern. Programul Național de Aderare și Planul de Creștere al Uniunii Europene vor fi implementate ca instrumente de modernizare a economiei și administrației, iar autoritățile își propun să utilizeze integral cele 1,9 miliarde de euro puse la dispoziția Republicii Moldova prin Planul de Creștere al UE.

Parlamentul decide marți asupra noului Guvern

Parlamentul Republicii Moldova se va reuni marți, 21 iulie, în ședință plenară pentru examinarea programului de guvernare și acordarea votului de încredere noului Cabinet de Miniștri. Potrivit legislației, Executivul poate fi învestit cu votul majorității deputaților aleși, urmând ca membrii Guvernului să depună jurământul în fața președintei Maia Sandu.

Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru la 11 iulie, în urma consultărilor purtate de șefa statului cu fracțiunile parlamentare.

0 comentarii Comentarii