Ţara producătoare de ulei de măsline despre care nu ştie aproape nimeni: „Adevărata competiție nu este creșterea măslinilor, ci controlul lanțului valoric”

Tunisia reprezintă o prezență masivă pe piața agricolă internațională cu o tradiție de aproape 3 milenii în producția de ulei de măsline. CNN relatează că ţara ocupă un loc fruntaș în clasamentele mondiale. Sezonul actual indică o clasare pe poziția a 2-a în topul celor mai mari producători globali.

Totuși, consumatorii întâmpină dificultăți majore când încearcă să găsească sticle etichetate corespunzător în supermarketurile din afara granițelor. Această discrepanță accentuează un sistem învechit pe care o nouă generație de antreprenori refuză să îl mai accepte. Printre vocile care militează activ pentru schimbare se numără Sarah Ben Romdane. Ea a fondat brandul de ulei de măsline extravirgin ecologic numit KAÏA și luptă pentru recunoașterea valorii reale a produsului tunisian.

Istoria de trei milenii a culturii de măsline

Rădăcinile acestei culturi sunt adânci în viața fiecărei familii locale. Conexiunea emoțională cu solul strămoșesc a suferit transformări profunde de-a lungul decadelor trecute.

 „În Tunisia, spunem că sunt mai mulți măslini decât tunisieni“, a declarat Sarah Ben Romdane. „Fiecare familie are o istorie cu uleiul de măsline, a mea a fost prima din țară care l-a exportat în SUA. Dar este și remediul natural al bunicii miraculos pentru vindecarea bolilor, hidratarea pielii și, bineînțeles, gustul grozav la mese.“

Problema majoră constă în modurile de distribuție internațională. Sezonul 2025-2026 arată că 86% din totalul exporturilor de ulei tunisian pleacă sub formă vrac. Acest produs este îmbuteliat ulterior sub etichete străine conform datelor oferite de producătorul local OLYFO. Principalele piețe de desfacere rămân Spania, Italia și Statele Unite ale Americii. Cumpărătorii nu trebuie să spere la un marcaj clar de proveniență pe rafturi. Aceste importuri în vrac primesc etichetare locală în țările respective. Uleiul tunisian se amestecă frecvent cu sortimente indigene din statele vestice.

Reglementările Uniunii Europene cer doar mențiuni vagi de origine. Etichetele pot specifica simplu un amestec de uleiuri de origine comunitară și extracomunitară. Legile din SUA ascund de asemenea proveniența reală. Locul importului, al producției și cel al recoltei pot fi complet diferite pe etichetă.

Provocările economice și moștenirea colonială

Economistul tunisian Fadhel Kaboub susține că lipsa recunoașterii internaționale provine din dinamica puterii economice globale. El predă ca profesor asociat la Denison University din Ohio și editează publicația Global South Perspectives. Specialistul explică modul în care reglementările actuale păstrează tiparele trecutului.

 „Adevărata competiție nu este creșterea măslinilor, ci controlul lanțului valoric. Provine din colonialism, care a impus o narațiune ce persistă până în prezent: foștii colonizatori precum Tunisia sunt buni să furnizeze materii prime ieftine, nu produse premium”, a declarat Fadhel Kaboub.

Statul nord-african s-a aflat sub dominație franceză în perioada 1881-1956. Deși au trecut 7 decenii de independență politică, umbra istorică influențează în continuare industria agricolă. Guvernul local și Uniunea Europeană gestionează sectorul păstrând vechile obiceiuri comerciale. Producția de ulei presupune costuri uriașe pentru fermierii mici. Obținerea finanțării interne devine o misiune aproape imposibilă. Pământurile se moștenesc de la triburi și nu dețin titluri moderne de proprietate.

Fermierii se confruntă cu constrângeri financiare severe. Majoritatea vând recolta în avans către companiile mari din Italia sau Spania. Prețul final este stabilit înainte de culegere, indiferent de calitatea extraordinară a producției anuale.

Acest model economic menține sărăcia în mediul rural. Lucrătorii sezonieri, majoritatea femei, câștigă sume infime pentru munca prestată în livezi. Condițiile de transport rămân periculoase. Muncitorii agricoli călătoresc înghesuiți în camioane destinate mărfurilor. Presa a relatat numeroase accidente mortale în ultimul deceniu. Aceste vehicule au primit denumirea sinistră de camioane ale morții din cauza riscurilor uriașe.

Inițiativele producătorilor independenți

O mișcare curajoasă ia naștere în rândul producătorilor locali. Antreprenorii independenți luptă pentru o schimbare radicală de mentalitate și prețuire. Branduri premiate precum Les Moulins Mahjoub, Triomphe de Tuccabor și Domaine Fendri se alătură acestei revoluții comerciale.

Fondatoarea brandului KAÏA descrie parcursul său personal. Ea s-a născut la Paris dintr-un tată tunisian și o mamă siriană. A crescut în Londra și și-a petrecut vacanțele în Tunisia. Pandemia a impus o reevaluare profundă a propriilor rădăcini. Această nevoie a determinat-o să investească în livezile centenare administrate de familie de 5 generații.

„Practic decolonizăm comerțul cu ulei de măsline. Acest mesaj se află în centrul narațiunii acestui brand și sper cu adevărat că va inspira un nou model local”, a declarat Sarah Ben Romdane.

Rezultatele nu au întârziat să apară. În doar 5 ani, compania a ajuns în cele mai prestigioase magazine alimentare din lume. Brandul furnizează marfă pentru aproximativ 100 de băcănii gurmande și 50 de restaurante de top din Franța. Printre parteneri se numără locații renumite din Paris, Londra și New York.

Prețul sticlei rămâne ridicat pe piețele externe. O cantitate de 50 de mililitri costă aproape 35 de dolari în magazinele americane. Fondatoarea explică faptul că această valoare reflectă un model de business corect. Compania angajează aproximativ 50 de femei. Oferă salarii egale cu cele ale bărbaților, un aspect rar întâlnit în regiune.

Planuri de viitor pentru piața globală

Cererea internațională pentru sortimente de calitate crește constant. Producătoarea investește într-o moară proprie care va deveni funcțională în anul 2027. Infrastructura actuală se bazează pe facilități comune. Acest lucru implică proceduri costisitoare și verificări stricte de igienă și temperatură.

Deținerea propriei mori va asigura independența operațională. Producția va depăși pragul actual de 10 tone metrice pe an. Locația va funcționa și ca punct de atracție turistică pentru pasionații de gastronomie.

Piața globală își lărgește orizonturile dincolo de Europa și America. Economiștii remarcă un interes uriaș în America Latină și Asia. Aceste regiuni dispun de o putere de cumpărare în creștere.

Alianța producătorilor independenți poate concura direct cu giganții occidentali. Obiectivul suprem vizează pătrunderea directă pe rafturile marilor supermarketuri internaționale. Această recunoaștere va aduce mândrie unei întregi națiuni producătoare.