Istoria secretă a celor 34 de cioburi din Piatra Destinului, simbol al coroanei britanice

Timp de secole, Piatra Destinului, cunoscută și sub numele de Piatra Scone, a fost folosită în ceremoniile de încoronare a regilor scoțieni la Scone Abbey, fiind esențială pentru legitimarea puterii lor.

Jaful din Ajunul Crăciunului 1950 consemna cu stupoare cum niște studenți scoțieni care au furat simbolul coroanei britanice. Cele 34 de cioburi ale pietrei au circulat în secret prin familiile lor timp de decenii. Bertie Gray le-a numerotat și împărțit. Alex Salmond a deținut una. Bill Craig a stat pe piatră ca pe un scaun. Acum, familiile ies la lumină cu fragmentele lor din Piatra Destinului.

Piatra Destinului, scurt istoric

În 1296, regele Edward I al Angliei confiscase piatra, aducând-o la Westminster Abbey ca un trofeu de război. Prin aceast gest adus la putere de simbol, el a demonstrat dominația engleză asupra Scoției.

Timp de peste 700 de ani, piatra a fost încorporată în Scaunul Încoronării (Coronation Chair). Monarhii britanici stau pe el în timpul ceremoniei de încoronare. Au făcut asta inclusiv Regina Elisabeta a II-a în 1953 și Regele Charles al III-lea în 2023. Piatra a fost returnată oficial Scoției în 1996. Ea a fost depusă la Castelul Edinburgh, alături de Bijuteriile Coroanei Scoțiene.

Rămasă proprietate a Coroanei Britanice, piatra este expusă permanent la Perth Museum din Scoția, începând cu martie 2024. Este adusă la Londra exclusiv pentru ceremoniile de încoronare.

„Piatra în sine este nucleul, fragmentele sunt diaspora”. Istoria secretă a celor 34 de cioburi din Piatra Destinului

Era un ciob mic de piatră, fără nicio caracteristică vizibilă demnă de atenție. Și totuși, când guvernul scoțian a dezvăluit în 2024 că regretatul fost lider al Executivului Scoțian, Alex Salmond, deținuse cândva acest fragment de gresie, a produs un scandal care a deschis una dintre cele mai fascinante povești ascunse ale istoriei britanice recente, titrează National Geographic.

Nu era, la urma urmei, orice piatră. Era un fragment din unul dintre cele mai prețuite relicve ale Marii Britanii: Piatra Destinului. Artefactul antic, cunoscut și sub numele de Piatra de la Scone, a fost folosit ca „scaun de încoronare” la ceremoniile de inaugurare ale regilor scoțieni cel puțin din 1249. În 1296, regele Eduard I al Angliei a confiscat piatra din Scoția și a montat-o într-un scaun special construit. Acesta e cunoscut astăzi drept Jilțul de Încoronare. Este folosit în aproape toate ceremoniile de încoronare engleze și britanice de atunci, piatra fiind aflată chiar sub fundul monarhului.

„Eduard o dorea pentru că arăta că a cucerit Scoția și că are dreptul să conducă”, spune Mark Hall, ofițer de colecții la Perth Museum din Scoția, unde Piatra Destinului este acum expusă. „Scoțienii o voiau înapoi din motivul opus.”

Jaful din Ajunul Crăciunului 1950, nu furt, ci repatriere

În 1950, în contextul unei fervori crescânde pentru autonomie în Scoția, un grup de studenți a spart Westminster Abbey și a furat piatra, ducând-o înapoi în țara de origine. Nu a fost doar o glumă studențească, ci o declarație politică. „Nu a fost furată”, spune Jamie Hamilton, al cărui tată, Ian Hamilton, a condus spargerea. „A fost repatriată”.

Conform poveștii, în timpul furtului, piatra a căzut și s-a crăpat de-a lungul unei fisuri istorice. Aceasta a fost ulterior reparată cu ajutorul politicianului scoțian și zidar Robert „Bertie” Gray, înainte de a fi returnată britanicilor. Așa cum Gray i-a spus mai târziu jurnalistului Dick Sanburn de la Calgary Herald: „când piatra era reparată, a trebuit să fie cioplite câteva fragmente pentru a potrivi corect și neted cele două bucăți.”

Revelația că Salmond deținea un fragment „a creat o hărmălaie îngrozitoare” în presă, spune Sally Foster, profesor emerit la Universitatea Stirling din Scoția, care cercetează arheologia și semnificația pe care oamenii o atribuie locurilor și obiectelor.

Ce nu știa nimeni, și ceea ce cercetările lui Foster au ajutat să dezvăluie, este că cel puțin 34 de bucăți de piatră fuseseră îndepărtate deliberat și distribuite în secret familiilor scoțiene, unde au stat ascunse timp de o generație.

Bill Craig: omul care a stat pe piatră înaintea Reginei

Pentru Mary Craig, Piatra de la Scone nu este doar legendă națională, ci și tradiție de familie. Dovada stă într-o cutie veche de mașină de scris din casa Mariei. Sunt niște fragmente mici de piatră cu numere scrise de mână pe ele. Când cercetările lui Foster au devenit publice, Mary Craig s-a numărat printre cei care au ieșit la lumină spunând că familia ei primise fragmentele numerotate 12, 13, 14 și 24.

Tatăl ei, Bill Craig, jucase un rol central în jaf. Dar, din prudență, nu l-a recunoscut public decât 20 de ani mai târziu. „Povestea este mereu despre patru studenți care merg la Westminster Abbey”, spune Mary, „dar a început cu numai doi.” Ian Hamilton și tatăl ei.

Piatra nu încăpea în portbagajul mașinii studenților, așa că au strecurat-o pe scaunul pasagerului, cu Bill cocoțat deasupra. „Așa că, pentru cea mai mare parte a călătoriei înapoi, Bill stătea pe Piatra Destinului, foarte inconfortabil”, spune ea. Asta probabil îl face pe Bill Craig unul dintre cele trei persoane cele mai recente care au stat pe ea. „Regina și Prințul Charles. El a fost cel de dinainte.”

Reverendul Ewen Traill și numărul 14 dublu

Foster a fost nedumerită când o altă familie a contactat-o spunând că tatăl lor, Ewen, deținea numărul 14. Ar fi fost același fragment pe care Gray îl dăduse lui Bill Craig. Reverend Ewen Traill este cunoscut ca activist pentru independența scoțiană, asociat și cu furtul sabiei lui William Wallace din Monumentul Wallace National în 1936.

Misterul s-a dezlegat prin amintirile din copilărie ale Mariei Craig. Mary crede că tatăl ei i-a dat numărul 14 lui Ewen „ca un fel de talisman”. Ewen se muta în Insulele Orkney pentru a sprijini o comunitate insulară devastată de tragica catastrofă Longhope din 1969. Atunci, un echipaj de salvare pe mare și-a pierdut viața în cursul unei furtuni violente. A-i oferi lui Ewen unul din fragmentele sale „pare să fi fost un gest emoționant și profund simbolic din partea lui”, spune Foster.

Deși Ewen Traill era mândru că deținea o bucată de istorie scoțiană, familia a ținut secret fragmentul față de toți în afara celor mai apropiați pentru mult timp. „Era ca și cum ai fuma marijuana în sufrageria ta în 1974, trăgeai perdelele”, spune Wallace Traill, fiul său.

Diaspora de piatră. De la o broșă de argint la un muzeu din Brisbane

Ian Hamilton și-a montat fragmentul într-o broșă de argint și i-a dăruit-o soției sale de ziua ei de 21 de ani. Fiul său Jamie, acum arheolog, crede că tatăl său a furat bucata de piatră el însuși, mai degrabă decât să fi primit-o de la Gray. „Cu siguranță nu ar fi avut niciun scrupul să înfunde o bucată, să o vâre în buzunar”, spune el.

Foster a obținut și poveștile unui fragment deținut de politiciana scoțiană Winnie Ewing, care l-a purtat chiar într-un medalion în timpul unui interviu TV. Un alt fragment a ajuns la Queensland Museum din Brisbane, după ce Bertie Gray l-a dăruit unui turist australian.

Geologia poate ajuta la dovedirea provenienței fragmentelor, dar numai până la un punct. Geologii pot confirma că o bucată nu poate fi în mod posibil din Piatra Destinului. Însă nu există nicio modalitate de a testa cu certitudine că un fragment de gresie provine din această piatră particulară. În schimb, Foster a putut valida unele dintre aceste trasee parțial. Asta pentru că Bertie Gray avusese previziunea să emită certificate de autenticitate împreună cu unele dintre ele.

Piatra, Scoția și viitorul fragmentelor

Piatra Destinului a fost în cele din urmă returnată Angliei. A fost lăsată să fie găsită de autorități în 1951 pe Altarul Principal al Abaiei Arbroath, un loc important în lupta pentru recunoașterea independenței Scoției. Deși nu există nicio înregistrare a cine a returnat piatra, Mary susține că a fost Bill, Ian și încă un conspirator. „Oamenii care au început complotul au dus-o înapoi.”

Fragmentele, însă, și-au urmat propriile drumuri — în cutii de mașini de scris, în broșe de argint, în vitrinele unui muzeu din Australia, în lăzi de familie cu lacăt și tăcere.

„Piatra în sine este nucleul”, spune Jamie Hamilton, „iar fragmentele sunt diaspora.”