Discuțiile au reunit reprezentanții Parlamentului European, ai statelor membre și ai Comisiei Europene. Scopul este ca până la sfârșitul acestui an să fie adoptată forma finală a legislației.
Dacă procesul va decurge conform planului, Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea aproba oficial lansarea euro digital la 1 ianuarie 2027. Adică exact la 25 de ani după introducerea bancnotelor și monedelor euro. Totuși, moneda nu va intra imediat în circulație. Înainte va exista o perioadă de testare, iar lansarea pentru public este estimată pentru 2029.
De anul viitor, aproximativ 40 de bănci și companii de plăți din Europa vor participa la un proiect-pilot prin care vor testa noul sistem, conform Reuters.
Ce este, de fapt, euro digital?
Euro digital nu reprezintă o criptomonedă precum Bitcoin și nici un înlocuitor al banilor din conturile bancare. Este, practic, o versiune electronică a banilor cash, emisă direct de Banca Centrală Europeană. Euro digital va avea aceeași valoare ca bancnotele și monedele euro folosite astăzi, însă va exista exclusiv în format digital.
În prezent, atunci când o persoană are bani într-un cont bancar, ei reprezintă, din punct de vedere juridic, o creanță asupra băncii comerciale la care este deschis contul. În schimb, euro digital ar reprezenta bani emişi direct de Banca Centrală Europeană. Ceea ce, potrivit instituției, ar oferi un nivel suplimentar de siguranță și încredere.
Reprezentanții BCE au precizat în repetate rânduri că numerarul nu va dispărea. Bancnotele și monedele vor continua să circule, iar cetățenii vor putea alege în continuare să plătească în numerar.
De ce dorește Uniunea Europeană introducerea euro digital?
Potrivit Băncii Centrale Europene, utilizarea banilor în numerar este în scădere de la an la an. În timp ce plățile digitale și criptomonedele devin tot mai populare. În același timp, cea mai mare parte a plăților electronice din Europa este procesată prin companii americane precum Visa, Mastercard sau PayPal.
Prin introducerea euro digital, Uniunea Europeană urmărește să reducă dependența și să își consolideze autonomia financiară și monetară într-o economie din ce în ce mai digitalizată.
Un alt motiv îl reprezintă dezvoltarea așa-numitelor stablecoins, criptomonede care încearcă să își păstreze valoarea prin raportare la monede clasice, în special dolarul american. BCE avertizează că utilizarea lor pe scară largă ar putea afecta stabilitatea sistemului financiar și eficiența politicii monetare europene.
Cum vor putea oamenii să folosească euro digital?
Pentru utilizatorii obișnuiți, folosirea euro digital ar urma să fie gratuită. Plățile vor putea fi efectuate fie printr-o aplicație dedicată, fie direct din aplicațiile de mobile banking ale băncilor. Persoanele care nu folosesc smartphone-uri vor avea posibilitatea să utilizeze un card special pentru efectuarea plăților.
Magazinele și comercianții vor fi obligați, în general, să accepte plata în euro digital. Deoarece acesta va avea statut de mijloc legal de plată, la fel ca bancnotele și monedele. În același timp, legislația va limita comisioanele pe care băncile și furnizorii de servicii de plată le pot percepe comercianților.
Cine va suporta costurile?
Deși pentru cetățeni serviciul va fi gratuit, reprezentanții băncilor spun că implementarea sistemului presupune investiții importante în infrastructura informatică. Ei solicită să fie compensate pentru costurile necesare adaptării sistemelor lor.
Pe de altă parte, Banca Centrală Europeană afirmă că dezvoltă infrastructura tehnică necesară împreună cu specialiști în domeniul plăților și că aceasta va fi pusă gratuit la dispoziția băncilor, spre deosebire de sistemele operate în prezent de companii private precum Visa sau Mastercard.
Vor putea oamenii să își țină toți banii în euro digital?
Pentru a evita retragerea masivă a banilor din băncile comerciale, legislația va impune o limită maximă pentru suma care poate fi deținută în euro digital. În prezent, cea mai discutată variantă este un plafon de 3.000 de euro pentru fiecare persoană.
Dacă utilizatorul cheltuiește o parte din bani, va putea alimenta din nou portofelul digital până la atingerea plafonului. Reprezentanții băncilor avertizează însă că, în timp, chiar și această posibilitate ar putea determina o migrare treptată a economiilor către euro digital.
Pentru a limita riscul, s-a decis ca euro digital să nu producă dobândă. Astfel, păstrarea unor sume mari în această formă nu va fi avantajoasă din punct de vedere financiar.
Ce se întâmplă cu confidențialitatea plăților?
Protecția datelor personale este unul dintre cele mai sensibile subiecte din cadrul proiectului. Oficialii de la Banca Centrală Europeană spun că nu va putea vedea detaliile plăților efectuate de utilizatori. În cazul plăților realizate prin aplicațiile bancare, băncile comerciale vor avea acces la datele tranzacțiilor în același mod în care îl au și în prezent pentru plățile electronice obișnuite.
Proiectul prevede și un mod offline, care va permite efectuarea plăților chiar și fără conexiune la internet. În aceste situații, informațiile despre tranzacții nu vor fi înregistrate. Iar sistemul va reține doar modificările soldurilor conturilor. Ceea ce va oferi un nivel suplimentar de confidențialitate.
Când ar putea deveni realitate euro digital?
Dacă negocierile dintre instituțiile europene se vor încheia cu succes până la finalul acestui an, iar legislația va fi adoptată, Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene ar putea aproba oficial proiectul la începutul lui 2027. Ulterior va urma o perioadă amplă de testare, iar lansarea efectivă pentru cetățeni este estimată pentru 2029.
Autoritățile europene subliniază însă că introducerea euro digital nu înseamnă dispariția banilor cash, ci doar apariția unei noi opțiuni de plată, adaptată economiei digitale și menită să completeze sistemele existente.
