Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, a anunțat că avioanele NATO au doborât o dronă care a intrat, peste noapte, în spațiul aerian al țării.
Alerte de dronă au fost emise în capitala Vilnius și în regiunea înconjurătoare.
Drona a intrat probabil dinspre Belarus
Autoritățile au declarat că drona a intrat probabil în sudul Lituaniei, în apropiere de Kaunas, al doilea oraș ca mărime din țară, dinspre Belarusul vecin, la scurt timp după miezul nopții de marți.
Președintele Lituaniei a scris pe contul său de X că „o dronă care tocmai a intrat în spațiul aerian lituanian a fost distrusă de avioane de vânătoare NATO”. Nausėda a mulțumit „personalului aliat pentru răspunsul rapid”.
„Având în vedere că Rusia își intensifică agresiunea împotriva Ucrainei, o astfel de pregătire este vitală pentru regiunea noastră. Împreună cu aliații noștri NATO, Lituania își va apăra spațiul aerian”, a conchis președintele.
Originea dronei, încă necunoscută
Originile dronei nu au fost încă stabilite, a declarat un purtător de cuvânt al centrului național lituanian de gestionare a crizelor, potrivit BBC. Moscova nu a comentat, până acum, incidentul.
Un al doilea incident cu drone, în doar câteva zile
Duminică, au fost raportate deja observații cu drone în Lituania. Centrul de gestionare a crizelor a declarat, la acel moment, că un obiect a intrat „probabil” din Belarus și a traversat teritoriul țării, înainte de a intra în spațiul aerian al Rusiei.
În luna mai, locuitorii din Vilnius fuseseră nevoiți să se adăpostească, după ce fusese declanșată o alertă cu drone. Atunci, zborurile și călătoriile feroviare fuseseră blocate pentru scurt timp.
Polonia a anunțat, luni, propriile „operațiuni aeriene”
Luni seara, Polonia a anunțat, la rândul ei, că au avut loc „operațiuni aeriene” în spațiul său aerian. Autorităţile poloneze au precizat că asta se întâmplă „din cauza activității vehiculelor aeriene fără pilot ale Federației Ruse, care efectuează atacuri asupra teritoriului ucrainean”.
Aceste acțiuni au „caracter preventiv” și vizează „securizarea spațiului aerian și protejarea acestuia, în special în zonele adiacente regiunilor amenințate”.
Alertă aeriană şi în România
Radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat, marți dimineață, mai multe ținte aeriene în Ucraina, în apropierea graniței cu România.
Autoritățile au transmis două mesaje RO-Alert populației din nordul județului Tulcea.
Prima țintă a fost depistată în jurul orei 03:10, la aproximativ 35 de kilometri nord de Chilia.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană la Baza 86 Aeriană Borcea, au decolat imediat pentru monitorizarea situației.
În jurul orei 04:20, radarele au mai detectat alte 2 ținte, de această dată la circa 30 de kilometri nord de Periprava.
Autoritățile au emis al doilea mesaj RO-Alert la ora 04:51, tot pentru locuitorii din nordul județului Tulcea.
Ministerul Apărării Naționale precizează că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național.
Alerta aeriană s-a încheiat la ora 05:18, la puțin peste 2 ore de la prima detectare.
