Creștem nivelul de trai sau doar îl recalculăm în iulie 2026? Adrian Negrescu: „Ce face Guvernul este un fel de frecție la picior de lemn”

Dar între discursul politic și realitatea din portofelul românilor se ivește o diferență care devine, de la an la an, tot mai greu de ignorat.

Cât înseamnă, de fapt, această creștere? Cine câștigă cu adevărat, angajatul sau statul? Și mai ales, este România într-un proces real de creștere a nivelului de trai sau doar într-o ajustare contabilă perpetuă?

Economistul Adrian Negrescu oferă un răspuns la toate aceste întrebări într-un interviu acordat News Edge. Situația nu este roz, ce avem până acum e o majorare mică, absorbită rapid de inflație, taxe și costuri economice, într-un sistem care funcționează mai mult ca un mecanism de redistribuire fiscală decât ca un motor de prosperitate.

Între brut și net. Cât ajunge, de fapt, în buzunarele românilor?

Majorarea salariului minim de la 4.050 lei la 4.325 lei brut pare, la prima vedere, o creștere semnificativă. Însă realitatea netului schimbă complet perspectiva.

Economistul explică acest impac. „Practic, angajații din România n-au mari câștiguri de pe urma acestei decizii, de 120 de lei speranțe, în majoritatea cazurilor. Probabil vor fi angajați care vor pune undeva în mână între 120 și 150 de lei în plus, începând cu această vară.”

Diferența dintre brut și net devine astfel centrul întregii discuții. Creșterea nominală există, dar este mult redusă de contribuții și taxe.

Într-o economie în care prețurile cresc constant, impactul acestor sume devine aproape simbolic. „Ce poți face cu 100 de lei e greu de spus în România, în condițiile în care inflația este trecută de 10%, iar valoarea banilor se prăbușește pe zi ce trece.” Cu alte cuvinte, creșterea salarială există matematic, dar dispare rapid economic.

Inflația, mecanismul care anulează majorarea

Dincolo de cifrele salariului minim, adevăratul factor de presiune rămâne inflația. Ea transformă orice creștere nominală într-o iluzie parțială.

Negrescu descrie situația: „Cred că creșterea salariului minim este un fel de exercițiu de alba neagră financiar practicat de politicieni care s-au lăudat, s-au bătut cu pumnul în piept, au spus sus și tare că protejează puterea de cumpărare a oamenilor, când în realitate atunci când faci calcule vezi că suta de lei câștigată de oameni în plus reprezintă aproape nimic.”

Problema este amplificată de contextul macroeconomic. „În condițiile în care politicienii n-au făcut nimic pentru a reduce inflația, care este cea mai mare din Europa, este de trei ori peste media europeană”, mai adaugă acesta. În acest cadru, salariul minim nu mai este o soluție economică, ci o reacție politică la presiunea socială.

Statul, firmele și angajatul: o ecuație cu trei potențiali perdanți 

Deși măsura este prezentată ca sprijin pentru angajați, efectele reale sunt împărțite între mai mulți actori economici.

Pentru companii, mai ales pentru IMM-uri, impactul este imediat. „Pentru companii, din păcate, asta înseamnă că costul de PTP este 350 de lei în plus, pentru fiecare angajat în unele situații chiar și mai mult. Semn că principala preocupare a statului nu a fost să crească veniturile oamenilor, ci să adune mai mulți bani la buget din taxele pe salarial”, spune economistul.

Creșterea salariului minim generează simultan presiune pe companii și venituri suplimentare pentru bugetul public. Efectele în economie sunt în lanț. „Creșterea salarului minim va forța firmele mari, companiile mici, micro-întreprinderile să ia măsuri pentru a-și salva din punct de vedere financiar situația. Ori cresc prețurile la produsele și serviciile pe care le comercializează, ori taie din schemele de personal”

Salarii, buget și economie

Impactul salariului minim nu se oprește la angajații plătiți cu minimul pe economie. El influențează întreaga structură salarială.

Negrescu explică: „Da, salariile în sectorul bugetar sunt înghețate în acest moment, dar asta nu exclude ca în anii următori, urmarea acestor decizii privind creșterea salarului minim, toate aceste venituri ale bugetarilor să crească semnificativ.”

Mai mult, el subliniază un efect sistemic. „Dacă noua lege a salarizării în sectorul bugetar nu va defini altfel nivelul salarial, creșterea salarului minim va continua să influențeze, din perspectivă economică, dinamica plății salariilor în economie.” Astfel, salariul minim devine un reper care influențează întreaga piață a muncii, nu doar segmentul inferior.

România și statele din UE

Raportarea la Uniunea Europeană scoate în evidență un paradox dureros. Creșterea salariilor brute nu înseamnă automat bunăstare. „România are cele mai mari taxe pe salariul minim din Uniunea Europeană. Chiar dacă statul crește din pix salariile minime, taxele pe care le plătim pentru a da acești bani oamenilor sunt atât de mari încât determină foarte mulți antreprenori să își plătească oamenii la negru.”

Această presiune fiscală distorsionează piața muncii și împinge economia informală. În plus, România riscă să fie depășită regional. „Bulgarii au șansa să ne depășească din perspectiva venitului net în perioada următoare, ca urmare a trecerii la euro, ca urmare a unei evoluții economice mult mai predictibile decât ce se întâmplă în România.” În comparație cu alte state din Uniunea Europeană, România rămâne într-o zonă de vulnerabilitate structurală.

Costul real al vieții

Întrebarea esențială rămâne raportul dintre salariu și costul vieții. Într-un moment în care prețurile din economie continuă să urce pe aproape toate segmentele de consum de bază. Alimente, chirii, utilități și servicii, toate foarte greu de suportat. În marile orașe, chiria pentru o garsonieră ajunge frecvent la sume care consumă o parte semnificativă din salariul minim, iar coșul lunar de alimente a crescut constant în ultimii ani, în linie cu inflația persistent ridicată.

În acest context, economistul Adrian Negrescu avertizează că problema nu este doar nivelul salariului, ci capacitatea lui reală de a acoperi cheltuielile de bază ale unei gospodării. „Creșterea salariului minim este un fel de frecție la un picior de lemn în momentul de față. Nu prin creșterea salariului minim se rezolvă problema veniturilor reale, ci printr-o politică fiscală mult mai coerentă.”

El completează cu un exemplu care evidențiază disproporția dintre veniturile brute și presiunea fiscală. „În condițiile în care să dai un salariu de 5.000 de lei net în momentul de față, trebuie să mai plătești statului 4.200 și ceva de lei.”

Într-o economie în care costurile fixe apasă tot mai mult bugetele familiale, această structură fiscală reduce semnificativ spațiul de manevră al angajatului. O mare parte din venit se duce pe cheltuieli esențiale, iar diferența rămasă este adesea insuficientă pentru economii sau consum suplimentar.

„Până nu vom reduce acest lucru în sensul de a reduce presiunea fiscală pe salarii, nu există nicio șansă ca România să crească din perspectiva veniturilor reale pe care le câștigă angajații”, mai spune economistul. 

Angajatul câștigă puțin, statul colectează mai mult, iar companiile suportă ajustările. Iar între aceste trei realități, România rămâne prinsă într-o întrebare esențială, încă fără răspuns clar. Creștem cu adevărat nivelul de trai sau doar îl recalculăm periodic?